Wednesday, December 9, 2020

Toamna pe dealurile din Slănic Prahova

TRASEU CIRCUIT CU PLECARE DIN SLĂNIC PRAHOVA


Timp de parcurgere: 3h (cu pauze)
Marcaje: nemarcat 
Diferenţa de nivel: 256m
Distanța: 7km
Dificultate: uşor
Sezonalitate: tot timpul anului
Surse de apă: nu am găsit

Din seria "Toamna pe dealuri" vă prezint un traseu interesant la care poate nu v-aţi gândit până acum. Trebuie să recunosc că îmi place să fac trasee noi. Iar traseele marcate mai mult sau mai puţin cunoscute de lângă Bucureşti s-au cam epuizat. Sunt multe trasee cu plecare din Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov şi bănuiesc că şi voi le-aţi parcurs pe majoritatea. Nu ştiu de ce, dar îmi doresc să văd mereu ceva nou. Plus că acest blog îmi dă şansa să împărtaşesc şi cu voi experienţele mele şi poate chiar să vă dau idei despre trasee la munte.

Cu harta în mână, mă gândeam într-o zi în ce direcţie să mai mergem pentru o tură uşurică, de o singură zi. Fiind toamnă, zilele sunt mai scurte, aşa că ne doream un traseu uşor, scurt şi nou, ca să ne mai dezmorţim după o săptămână de muncă.

Frunzărind harta, mi-am adus aminte de staţiunea Slănic Prahova, unde mergeam în copilărie în vacanţă. Acolo am descoperit lacurile cu apă sărată, unde înoţi fără să ştii să înoţi, şi tot acolo am intrat pentru prima oară într-o mină de sare. Mi-am adus aminte că la un moment dat chiar am urcat pe dealurile din împrejurimi şi mi-am zis că ăsta e locul următoarei noastre drumeţii.

Am încercat să găsesc informaţii pe internet despre traseele din zonă, căci se pare că există şi au fost marcate, dar nu am găsit nimic concret. Doar nişte denumiri şi cam atât. Aşa că am dat un zoom pe Google Maps şi am ochit un drum forestier. Dacă se vede pe hartă cât de cât, nu avem cum să ne pierdem. Am pornit la drum entuziasmaţi spre Slănic!

ACCES

Din Bucureşti până în Slănic Prahova am făcut o oră şi jumătate, aşa că primul criteriu...să economisim timpul de drum cu cel petrecut pe traseu într-o zi scurtă, a fost bifat. Sunt aproximativ 120km de drum şi se parcurge uşor.

Oraşul Slănic se află în Valea Teleajenului, cei mai apropiaţi munţi fiind Munţii Grohotiş. Valea Teleajenului a fost utilizată de la bun început drept drum comercial ce leagă Muntenia de Transilvania. Această vale este foarte populară şi vizitată deoarece este străbătută de DN 1A şi adăposteşte staţiuni turistice precum Vălenii de Munte, Cheia,Izvoarele sau Slănic.

Râul Teleajen izvorăşte din Masivul Ciucaş şi străbate 113km până la vărsarea în Râul Prahova. În depresiunea Cheia primeşte ca afluent pârâul Tâmpa, apoi, la ieşirea din munţi, un afluent mai important, pârâul Telejenel. Se varsă în lacul de acumulare Măneciu, de unde am pornit într-un alt traseu interesant, dspre care puteţi citi aici.

PORNIM?

Am ales să începem traseul de undeva din apropierea ştrandului Baia Baciului şi ne-am îndreptat spre parcarea din faţa complexului. Îmi aduc aminte de locul ăsta de când eram copil şi pare că nu s-a schimbat prea mult. Am făcut bagajele, ne-am învârtit puţin în loc şi ne-am dat seama că strada de pe care trebuia să începem traseul, aşa cum apărea pe hartă, este pe partea cealaltă a ştrandului. Nu părea că avem cum să ajungem prin partea stângă a lui acolo, aşa că am luat maşina şi am înconjurat gardul complexului. Am găsit o străduţă îngustă, care urcă, şi după ce am verificat pe hartă am văzut că suntem unde ne doream. Strada Grotei se termină brusc cu ultima casă, iar traseul nostru începe spre stânga. Puteţi vedea mai bine aceste detalii, dacă urmăriţi filmuleţul acestei excursii aici sau harta de la finalul articolului.

Pornim entuzismaţi la drum urmărind direcţia pe hartă şi ajungem imediat la o râpă. Nu pare a fi nicio potecă pe aici. Ne învârtim puţin în loc, ne băgăm prin tufişuri şi dăm repede de potecă. Ne-am dat seama că ar fi trebuit să mergem pe lângă gardul ultimei case de pe partea dreaptă, dar nu am văzut drumul din prima.

Poteca este îngustă, dar vizibilă. După câteva minute de mers vedem printre copaci o panoramă a lacului sărat, facem o poză şi pornim mai departe. Dăm de o poartă de lemn şubredă, pe care o deschidem uşor şi auzim câinii. Era normal să dăm şi de câini, atâta timp cât suntem cumva pe proprietatea cuiva, dar la ce nu ne-am aşteptat a fost ca ei să fie dezlegaţi. Au venit lătrând spre noi şi ne-am speriat. Căci pe munte nu ursul e cel mai periculos animal, ci câinii de pază. Am fugit mâncând pământul şi ne-am întors de unde am plecat. Ce facem acum? Renunţăm?
Norocul nostru a fost că exact în momentul în care ne-am întors am dat de un grup de localnici care ne-au spus că merg la cules de coarne. Nu ştiam ce sunt, dar am hotărât să mai încercăm o dată să avansăm, căci acum eram mai mulţi.

Pornim la deal exact pe acelaşi drum pe care l-am făcut mai devreme. Trecem de câini, nimeni nu păţeşte nimic şi ajungem în dreptul unei porţi de fier. Poarta este deschisă şi reuşim să ne continuăm traseul în siguranţă, căci câinii au rămas pe loc. Trecem pe lângă o gospodărie unde nu era nimeni şi facem dreapta.

Acum, drumul se conturează mai clar şi începem să urcăm uşor pe lângă gardurile improvizate ale ultimelor gospodării. De aici, poteca este un drum în toată regula şi este imposibil de încurcat. Mergem tot înainte exact cum merge drumul.

Căutând culorile toamnei ajungem rapid într-o poiană largă. Aici drumul este mai puţin vizibil, dar totuşi se distinge. Iarna cred că ar fi foarte greu de dibuit. Ideea e că drumul merge uşor spre stânga, traversând poiana.

După ce trecem de câteva pâlcuri de copaci cu frunze arămii, ajungem din nou la o deschizătură unde vedem deja o panotama a staţiunii Slănic. În acest punct poteca nu mai este aşa de vizibilă, dar noi ne vom continua drumul mergând uşor spre dreapta, căci de acolo se aud nişte câini. Adunăm mere, dar ne simţim viteji, căci am putut depăşi deja primul obstacol cu câinii. Cât de rău să fie de data asta?

Mergând aşa, dăm de un cătun şi de câteva gospodării. Ce o fi cu acele case căci mergem de o oră deja şi n-am văzut nici ţipenie de om. Vedem pe un gard că am ajuns pe strada Crângaşi. Asta e şi mai ciudat. Se aud ceva oameni dintr-o curte pe care îi salutăm şi profităm de acest prilej ca să culegem şi câteva gutui din pomul lor.

Ne continuăm plimbarea, căci nu a fost o urcare prea solicitantă şi ieşim din nou într-o poiană. Ne gândim că este un moment foarte bun de o pauză. Aşa că ne aşezăm pe iarbă şi ne relaxăm puţin. Apare imediat o turmă de oi şi un cioban care ne spune că mai avem puţin de mers spre releu. Nu ştiam de niciun releu, dar nu mai contează. Ne mai spune că traseul pe care l-am ales continuă spre dreapta, pe curbă de nivel, spre un vârf. Noi nu am ajuns la vârf, dar vă pot spune că de acum urmează cea mai frumoasă parte a acestui traseu.

De la ieşirea din pădure o luăm uşor spre dreapta, căci aşa merge drumul oricum şi în scurt timp ajungem într-o poiană superbă, unde tronează releul. Avem noroc şi de un pic de soare şi de oiţele care ne-au acompaniat pe drum. Priveliştea se deschide mai mult către oraş, iar după ce traversăm această poiană vom avea parte de culorile toamnei mult visate. Ne aşezăm pe o muchie unde avem o panoramă largă asupra Văii Teleajenului.

Acesta e punctul în care ne vom despărţi de localnicii pe care i-am întâlnit pe drum, căci ei vor să se întoarcă pe acelaşi drum. Ne-am simţit bine împreună, noi am fost recunoscători pentru ajutor, iar ei ne-au invitat la o ciorbă după traseu. Ne-am bucurat pentru această invitaţie şi le-am spus că vom trece pe seară pe la ei, dacă nu va fi prea târziu. Ne-am luat la revedere şi ne-am continuat traseul.

De pe această muchie se văd pe versantul apropiat mai multe poteci, aşa că ne-am spus că vrem să ajungem acolo. Sincer, am avut noroc cu ciobanii şi cu oile, căci aşa am observat pe unde se continuă poteca. Am pornit într-o coborâre uşoară şi am găsit şi drumul cel bun imediat.

Mergând în aceeaşi direcţie, am trecut de o mică vale, am mai urcat puţin şi la un moment dat văd pe un pom un vechi marcaj, bandă albastră. Dar să nu credeţi că era în drum. Era cumva în lateral, la 5 metri de potecă. Mă întreb ce o fi cu el acolo, căci până acum n-am văzut nici urmă de marcaj turistic, dar cumva ne dă încredere că suntem pe drumul cel bun, căci, cândva, ar fi fost un traseu pe aici. Suntem cumva pe culme, iar senzaţia e foarte plăcută, chiar dacă altitudinea nu e atât de mare.

Ajungem într-un punct unde peisajul este suberb, pe o culme, de unde se vede continuarea potecii. Până acum n-am avut parte de intersecţii unde să ne pierdem, am mers drept pe aceeaşi potecă.

Coborâm din nou o mică vale, unde găsim o mulţime de arbuşti de cătină. Nu stăm să culegem, dar gustăm câteva boabe. Mai departe, urmărind harta, vedem că ne apropiem de punctul unde ar trebui să facem cumva din nou dreapta, pentru a coborî spre Slănic. Dar nu înainte de a urca un ultim deluşor, unde mai multe poteci sunt vizibile, făcute probabil de oi. Suntem din nou într-un punct mai înalt (606m), aşa că ne hotărâm să mai facem un popas, căci n-am mâncat tot ce aveam în rucsac prima oară. Stăm vreo oră aici ca să ne relaxăm înainte de coborârea spre oraş. Priveliştea e genială, dar tot ce ne trece prin cap în momentul ăsta e dacă să onorăm invitaţia la ciorbă pe care am primit-o mai devreme.

Vine momentul să plecăm, căci aproape se întunecă, aşa că încercăm din nou să ne dăm seama unde este poteca. Veţi vedea la faţa locului o râpă mai evidentă, iar noi o vom lua în direcţia opusă. Practic, faţă de direcţia de unde am venit, facem din nou dreapta. Se conturează şi poteca imediat. 

Nu pot spune că acest traseu este foarte evident, dar noi ne-am bazat cumva pe experienţa de pe munte şi pe hartă. Mi s-a părut că drumul este mult mai clar pe hartă, faţă de cum l-am găsit pe traseu. Totuşi, nu este greu de intuit direcţia în general.

Ne pornim la coborâre şi în scurt timp apar două puncte de reper. Primul este un vechi marcaj, bandă roşie, şi de această dată vopsit pe un copac, în afara potecii. Dacă ai ochi să-l vezi, poate nu-l vei rata, cu toate că este destul de greu.

Al doilea punct de reper este o construcţie din fier triunghiulară, care nu ştim ce este. Dar ne hotărâm să ne apropiem de ea ca să vedem ce e acolo. Nu ne-am dat seama nici după ce am ajuns lângă ea ce reprezintă sau de ce este acolo, cât că este aşezată pe o culme de unde se poate vedea peisajul din jur.

Coborâm 2 minute de la construcţia triunghiulară înapoi în drumul în care am venit şi observăm că poteca coboară cumva, deci acela trebuie să fie drumul. Mergând tot spre dreapta, ne-am dat seama că am ajuns exact sub constrcţia de fier, ocolind cumva culmea pe care era aşezată.

Acum am ajuns cumva la o intersecţie de drumuri, care nu sunt chiar vizibile. Mai ales intrarea în poteca care ne interesează pe noi. De unde suntem acum pare că facem stânga pentru a intra pe acest drum forestier, dar practic, am mers înainte, având în vedere direcţia din care am venit. Doar ne-am învârtit puţin în jurul acelei constrcţii. Tot aici, în mijlocul potecii, stă un şerpişor pe care era să-l călcăm.

Intrăm curând într-o zonă unde arbuştii şi copacii formează un culoar. Trecem repede şi de această porţiune scurtă şi ajungem într-un loc unde poteca trece cumva printr-o zonă de stâncă. Mult spus, dar vă poate ajuta la orientare. De aici, coborârea este puţin mai accentuată, dar scurtă.

Verificând harta, ne dăm seama că am ajuns pe Strada Plevnei, o stradă care e mai mult drum forestier. De aici ne vom orienta pe straduţele din oraş către maşină, pe care am lăsat-o pe strada Grotei. Ţin să menţionez că reţeaua de telefon mobil pe care am folosit-o este Orange şi am avut semnal la telefon pe tot traseul.

Pe una dintre străzi am găsit chiar şi un indicator pentru un traseu marcat cu bandă roşie. Dar semne pe traseu foarte puţine, cu toate că noi poate nu am fost chiar pe traseul marcat. Cine ştie? Data viitoare când suntem în căutarea unu noi traseu poate îl vom încerca chiar pe ăsta. Dacă cineva l-a parcurs şi doreşte să mi dea câteva informaţii, le aştept cu drag în secţiunea de comentarii.

Înainte să ajungem la maşină, ne-am oprit la noii noştri prieteni la o ciorbă. Spun prieteni, pentru că o conjunctură specială ne-a adus pe toţi în acelaşi loc şi am avut parte de o seară specială. Ne-am bucurat mult de bucatele geniale pe care le-am primit, printre care, preparatul vedetă, au fost ciuperci parasol culese din pădure, prajite pane. E ceva ce trebuie să încercaţi dacă aveţi ocazia vreodată!

Acestea fiind spuse, traseul nostru din Slănic a fost foarte draguţ, plin de peripeţii şi transformat într-o amintire frumoasă. Dacă doriţi să parcurgeţi acest traseu, vă recomand harta Google Maps, unde drumul se distinge. Vă las mai jos şi nişte detalii mai tehnice, precum şi harta.

Vă mulţumesc pentru vizita pe blog şi vă aştept şi cu alte articole!

Cărări cu soare vă doresc!

noiembrie, 2020


VIDEO de pe TRASEU

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI

TRASEE ÎN BREAZA

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU



Toamna pe dealurile din Slănic Prahova

TRASEU CIRCUIT CU PLECARE DIN SLĂNIC PRAHOVA Timp de parcurgere: 3h (cu pauze) Marcaje: nemarcat  Diferenţa de nivel: 256m Distanța: 7km Dif...