joi, 13 decembrie 2018

Cascada Scoruş - Cea mai înaltă cascadă din România?

TRASEU MONTAN ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

Mălaia (510m) - Pensiunea Căsuța din Pădure (557m) - Cascada Scoruș (860m)

Urcare - 1h
Coborâre - 40min
Marcaj - punct roșu 


Diferența de nivel - 303m

Distanță - 1,5 km
Dificultate - ușor



   MUNŢII CĂPĂTÂNII se află în cadrul Carpaților Meridionali, în grupul munților cuprinși între râurile Olt si Jiu. Sunt constituiți dintr-o culme înaltă, lungă de aproximativ 50 de kilometri orientată vest-est, pe care se rânduiesc perpendicular mai multe culmi, în general puternic împădurite.
   Munții Căpățânii sunt delimitați în nord de râurile Latorița și Lotru. De la gura Latoriței, Lotru își croiește cale spre est, pe lângă localitățile Mălaia, Săliștea, Valea lui Stan până la Brezoi, unde se varsă în Olt.
   Toate râurile cu obârșia în Munții Căpățânii sunt afluenți ai Oltului, direct, sau prin intermediul Lotrului și Oltețului. O parte din apele curgătoare care străbat Munții Căpățânii formează cascade, repezișuri, taie chei, fenomene foarte atrăgătoare pentru iubitorii de drumeții. 
   
   O cascadă ne-a atras și nouă atenția, și nu una oarecare.
   CASCADA SCORUŞ concurează pentru titlul de cea mai înaltă cascadă din Romania. A fost descoperită din întâmplare acum câțiva ani, cu toate că locuitorii din zonă și cunoscătorii muntelui se pare că știau de existența ei de mai mult timp. Era însă un teren sălbatic, în zonă neexistând niciun traseu turistic.
   Cascada a ajuns în atenția publicului acum aproximativ 3 ani, când a fost inclusă pe harta turistică a județului Vâlcea. De atunci mii de oameni s-au aventurat în această zonă nu foarte accesibilă de pe Valea Bucureasa Mare, pe un teren sălbatic și destul de accidentat, dar cu o potecă marcată corespunzător unui traseu montan. Au fost montate indicatoare de direcție cât și niște podețe de lemn, pe care noi nu am mai avut ocazia să le vedem pentru că se pare că au fost distruse de ape anul trecut.

   Înălțimea cascadei variază în funcție de sursă pentru că nu a fost încă omologată, dar din cele mai multe aprecieri se pare că ar avea undeva peste 100 de metri înălțime.

   Oamenii locului vorbesc însă despre un grup de cascade: 

„Toată, căci mai are două praguri și două cascade înlănțuite, are 110 m. Continuă cu un canion de 100 – 120 de metri și se termină cu o altă cascadă de 22 de metri”, susține Pavel Ciucă, cel care a adus-o în atenția publicului, în urmă cu trei ani și datorită căruia i s-a mai spus și Cascada lui Ciucă. În ceea ce privește lățimea cascadei dimensiunile variază între 3 și 7 metri în funcție de debitul apei.

   TRASEU -  Marcajul cu punct roșu este destul de des și vizibil dacă îl veți urmări cu atenție. Dacă nu, cu siguranță puteți rata curba spre stânga ce duce la cascadă, exact așa cum ni s-a întâmplat și nouă! Nu ne-a părut rău pentru că am mai descoperit o cascadă aproape la fel de înaltă și de frumoasă!
   Traseul este considerat relativ ușor, deoarece diferența de nivel care trebuie parcursă este mică, iar distanta până la cascadă este de 1,5 km. Cu toate acestea, trebuie să aveți un echipament corespunzător unui traseu montan, mai ales încălțări potrivite, pentru că poteca nu este foarte bine conturată. Va trebui să treceți printre bolovani, să săriți peste pietre și bușteni alunecoși și să traversați râul de mai multe ori. Toate aceste "piedici" sunt ingredientele perfecte pentru un traseu cu adrenalină maximă, de care vă veți aminti cu siguranță!

   ACCES - Pentru a ajunge la Scoruș, de pe Valea Oltului (E81), se virează spre Voineasa, pe DN 7A. Traseul este unul de vis, două baraje: Brădișor și Mălaia opresc deseori privirile turiștilor care vor să imortalizeze priveliștile.
(Râmnicu Vâlcea - Mălaia - 59km sau Voineasa - Mălaia - 15km).
   În localitatea Mălaia, când se ajunge pe la jumătatea lacului cu același nume, vom găsi indicatoare către cascadă exact pe marginea drumului.
   *Tot din acest punt începe și un alt traseu marcat cu triunghi albastru, care urcă spre Stâna Cocora (4h). Urmează același drum spre pensiunea Căsuța din Poveste și după ce trece de pensiune face dreapta prin pădure.





   De aici vom părăsi drumul asfaltat urmând un drum forestier destul de bun pentru aproximativ 200 de metri, care duce spre pensiunea Căsuța din Pădure. Sunt indicatoare spre dreapta, trecem de un podeț mic și intrăm într-o pădure de poveste. Drumul este îngust dar puteți parca mașina de o parte sau de cealaltă a acestuia sau chiar la pensiune.
Desigur puteți parca mașina la șosea și puteți face o plimbare pe jos de aproximativ 20 de minute până la pensiune. 
   De la pensiune vom pleca pe traseul spre cascadă urmând drumul forestier lat. Trecem pe lângă un canton forestier și găsim câteva indicatoare informative despre durata și distanța care trebuie parcurse.
   Deși este luna decembrie ne bucurăm încă de un peisaj de toamnă târzie, ne afundăm în pădurea colorată și ajungem foarte repede în fața primului obstacol: trebuie să traversăm râul aproape înghețat! Ne facem planul de atac, gheața e subțire, bolovanii alunecoși, dar cântărim bine situația și alegem cel mai bun punct pentru a traversa... Nu fără a avea parte de puțină adrenalină și râsete.
   Primul obstacol a fost mai greu dar nu de netrecut! Continuăm traseul pe partea dreaptă a pârâului Scoruș pe potecuța îngustă dar ușoară. 
  În foarte scurt timp ajungem într-un alt punct în care trebuie să traversăm râul, dar de această dată avem noroc de un buștean mai sănătos. Înaintăm ușor şi cu atenție.
   Până acum ne-am bucurat maxim de acest traseu, marcajele sunt foarte vizibile iar acest pârâu și cheile formate cu mult timp în urmă ne fac să ne simțim ca într-o poveste. Mai avem câteva traversări ale râului, dar care nu ne fac probleme.
   Mici cascade înghețate se formează din loc în loc, iar în mintea noastră este un singur lucru: cascada Scoruș sigur va fi înghețată și vom avea parte de un spectacol absolut al naturii.
   De undeva din acest punct n-am mai văzut niciun marcaj. Nu știu cum a trecut timpul dar probabil că vreo jumătate de oră tot a fost de când am plecat. Chiar auzisem niște povestiri ale unor turiști plecați în căutarea cascadei, care nu au reușit să o găsească, întrebându-se daca tot traseul e marcat. Alții ajunseseră la cascadă și mai mult de atât se întorseseră cu niște fotografii superbe. Pentru că nu am dat mare atenție hărții și nu am fost foarte atenți la traseu ne-am trezit deodată că tot urcăm dar nici urmă de marcaj. 

   Panta devenise din ce în ce mai grea, poteca se distingea și nu prea, mai mult de atât am mai găsit și niște ramificații ale drumului. Cu toate astea am mers tot înainte. Ne-am uitat în sfârșit la ceas și am văzut că mergeam deja de aproximativ o oră. Să fi fost noi cei mai lenți drumeți?!?...sau indicatoarele nu arătau timpul de parcurgere corect? 
   Ideea e că nu era nici urmă de cascadă, de vuietul care ar fi trebuit să se audă...numai o potecă abruptă și continuă. Ne-am oprit să ne revenim puțin după urcarea asta și am avut parte de o vizită surpriză! O salamandră ieșită la plimbare.
   După scurta pauză ne gândim că totuși nu trebuie să ne oprim aici. Așa că am continuat urcușul. Panta a fost la fel de grea ca și până acum și după fiecare colț aveam impresia că sigur ne va ieși în cale maiestuoasa cascadă. În spatele nostru se vedea că am urcat ceva iar în fată părea că vom ajunge în curând la golul alpin.
   Cam o oră și jumătate trecuse de când am plecat și deodată vedem ceva între copaci...o cascadă înaltă de vreo 60 de metri, parțial înghețată dar inaccesibilă. Nicio potecă nu părea a duce spre ea. Să fie asta cascada la care am vrut să ajungem și am greșit drumul la un moment dat ?!?... Așa părea să fie...
   După ce am comparat imaginea din fața ochilor cu câteva poze găsite pe internet nu ne-am dat seama care să fie adevărul, și ne-am hotărâm să coborâm, pentru că era clar că nu avem nicio șansă de a ajunge în apropierea ei.
   Cu un oarecare regret o luăm ușor la vale pe aceeași pantă abruptă, ce la coborâre pare și mai grea.
   După vreo oră de coborât pe același traseu pe care am urcat vedem în sfârșit indicatoarele pentru Cascada Scoruș. Erau chiar pe poteca pe care am venit, nu pot să spun că vizibile, dar erau acolo. Le-am ratat la urcare poate pentru că eram mult prea preocupați cu traversatul râului înghețat sau pentru că nu ne-am documentat cum ar fi trebuit despre traseu. Ar fi trebuit pe de altă parte să observăm mai repede că am pierdut marcajele, dar nu ne-am închipuit că Scoruș ar fi pe cursul altui pârâu decât pe marginea celui pe care venisem.
   Se pare că în această excursie am descoperit o altă cascadă, despre care nu știam nimic și nici nu am găsit ulterior vreo informație, despre cum se numește sau ce înălțime ar avea. Ne-am bucurat în schimb de traseu, chiar daca a fost puțin mai dificil și de plimbarea prin pădurea superbă la mijlocul lui decembrie.
   Văzând indicatoarele ne hotărâm să mergem evident să vedem cascada pentru care am venit. Din poteca pe care am urcat la plecare, practic se face stânga destul de brusc după niște bolovani. Există o săgeată și indicator, așa că fiți atenți la traseu! Dacă aveți semnal îl puteți urmări pe Google Maps deoarece am văzut ulterior că apare pe hartă.
   Poteca începe cu o urcare scurtă și abruptă, pe marcajul cu punct roşu.
   Urmează apoi o coborâre scurtă, trecem pe sub niște copaci căzuți și în foarte scurt timp auzim cascada. 
   Văzând acum cât de aproape este, bănuiesc că niște turiști obișnuiți cu traseele pe munte pot ajunge până aici chiar în 40 de minute.
   Cascada este impresionantă mai ales în această perioadă a anului când este parțial înghețată. Merită cu siguranță să veniți să o vedeți indiferent de anotimp. Până se hotărăsc autoritățile să o măsoare oficial vă pot spune că este mai înaltă și mai spectaculoasă decât apare în fotografii așa că merită să veniți să o vedeți cu ochii voștri!


decembrie 2018



Pe acest blog puteți citi si:
















 

marți, 16 octombrie 2018

Traseu montan circuit din Poiana Braşov

Poiana Braşov (1040m) - Vanga Mică - Cabana SKV Postavaru (1604m)

Urcare - 2h 
Coborâre - 1h
Marcaj - cruce albastră
Diferența de nivel - 564m
Dificultate - ușor/mediu

   MUNŢII POSTĂVARUL sunt o grupă muntoasă a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali, iar cel  mai înalt pisc este vârful cu aceeași denumire - Vârful Postăvarul (1799m). Sunt localizați între depresiunea intracarpatică a Brașovului, deasupra căreia se înalță cu peste 1.200 m și versantul nordic abrupt al Masivului Bucegi.      Fiind înconjurați de arii depresionare întinse, de văi adânci și culoare largi, Munții Postăvaru se detașează din depărtare ca o unitate montană impunătoare, deși altitudinea lor maximă nu depășește 1.800 m.

   TRASEU - În Postăvaru există 30 de trasee alpine omologate cu grade diferite de dificultate. Am ales unul din traseele ce urcă la Cabana Postăvaru pentru a admira pădurea colorată din luna octombrie. Traseul pe care vom urca spre cabană este marcat cu cruce albastră , iar pentru coborâre vom alege o rută diferită, urmând drumul de vară.          Traseul în urcare este în prima parte ușor, dar spre final vom avea parte de o urcare mai abruptă chiar pe pârtia Lupului până la cabană. Este destul de bine marcat și ușor de urmărit, așa că puteți parcurge acest traseu în orice anotimp.  

   ACCES - Dacă ați ales să petreceți câteva zile în Poiana Braşov, indiferent de anotimp, sigur ați remarcat numeroasele marcaje de trasee montane ce pleacă din stațiune. Văzându-le și noi de fiecare dată când am ajuns pe aici, am decis că a venit momentul să încercăm unul dintre trasee. Am ales acest traseu spre cabana Postăvaru pentru că urcă mai mult prin pădure și nu pe pârtiile de ski. 
   Punctul de plecare este în apropierea stației de gondolă. În partea dreaptă, chiar lângă construcția de unde se cumpără cartele pentru instalațiile pe cablu, vom vedea un drum pietruit ce urcă ușor, care este de fapt o ramificație a pârtiei, unde vom începe urcarea pe traseul pe care îl vom parcurge astăzi.
   Pornim încet la deal pe acest drum. Pe harta pe care am folosit-o din aplicația Munții Noștri nu ne-am dat seama exact dacă acesta este punctul de plecare al traseului marcat cu cruce albastră, dar am văzut pe hartă că sigur se va intersecta la un moment dat cu poteca pe care o căutam. Așa că am plecat ușor la deal pe acest drum destul de larg și am întâlnit bineînțeles alte marcaje (banda albastră, cruce galbenă, punct roșu, punct albastru)care ne-au derutat la început, dar am hotărât să nu ne întoarcem pentru că mergem în direcția cea bună.
  Am avut timp să ne facem încălzirea deoarece panta nu este deloc abruptă și ne-am bucurat de superbele culori ale copacilor în lumina soarelui. 
   După aproximativ 25 de minute ajungem la o deschizătură a pădurii și ne intersectăm cu pârtia, pe care o traversăm pe sub telescaunul Lupului unde vom găsi primele indicatoare de direcţie și marcajul cruce albastră. Marcajul se pare ca vine din altă parte, din zona patinoarului cel mai probabil. Panorama ne face să luăm o scurtă pauză pentru că aceste culori superbe ale pădurii merită să fie păstrate în minte dar și în câteva fotografii.


   Indicatorul ne arată că mai avem aproximativ o oră până la cabană dar pot să vă spun de acum că urcarea va dura puțin mai mult de atât. 
   Poteca noastră continuă puțin mai sus de indicatoare și intră în pădure spre dreapta. De aici marcajele vor fi mult mai vizibile și le vom urma prin pădure pentru următoarele 40 de minute. La început urcarea este plăcută iar poteca șerpuiește printre copacii arămii făcând această porțiune a traseului foarte plăcută, fiind și motivul principal pentru care l-am ales.  
  Cu toate astea alți călători nu am mai întâlnit pe drum, poate pentru că nu este cel mai popular traseu spre cabană și cu siguranță nici cel mai scurt, nici cel mai ușor. Merită încercat însă! 
   Ultima parte a traseului prin pădure devine din ce în ce mai obositoare, panta se accentuează treptat iar spre final devine din ce în ce mai greu să înaintezi. Traseul trece prin valea pe unde râul Vanga Mică ar trebui să curgă, dar noi nu l-am găsit, fiind secat în această perioadă. Așadar surse de apă pe traseu nu am găsit
   Ieșim într-un final la lumină și ne intersectăm din nou cu una dintre pârtii. Aici am ajuns după aproape o oră de la plecarea de lângă gondolă. Nici un semn de cabană așa că ne hotărâm să mai facem o pauză mai lungă pentru a ne trage suflul.
   Din păcate de aici nu am mai găsit marcajul spre cabană. Dacă totuși exista pe undeva era super bine ascuns pentru că nu am mai văzut vreun indicator cu continuarea traseului. Ne-am orientat însă cu ajutorul aplicației Munții Noștri https://muntii-nostri.ro/ și ne-am dat seama că mai aveam de urcat aproximativ 100 de metri diferență de nivel până la cabană. Deci tot în sus trebuie să fie! Vedem o urmă de potecă exact prin mijlocul pârtiei și ne gândim că aceasta trebuie să fie continuarea traseului. 
   Nu mai este mult de urcat până la cabană dar panta este destul de abruptă și poteca nu foarte bine conturată. La un moment dat pârtia se ramifică, noi am urmat instinctiv potecuța spre dreapta dar ne-am dat seama mai sus că ambele variante ar fi fost la fel de ok.
   30 de minute am urcat pe această porțiune și în sfârșit vedem cabana. Am ajuns!
   Cu tot cu pauze am făcut 2 ore până aici și nu am mers încet deloc. Pentru niște persoane mai puțin obișnuite cu mersul pe munte sau efortul în general, durata de parcurgere sigur va fi mai mare, așa că plănuiți-vă timpul petrecut pe munte cu atenție!
   Cabana Julius Romer – Postavaru (1604m) a fost înființată în anul 1883 și a trecut prin numeroase transformări de-a lungul timpului. Este deschisă tot timpul anului iar capacitatea de găzduire este de 100 de locuri în camere de 2-6 persoane. Sala de mese are 100 de locuri și încă atâtea pe terasa cu panorame superbe spre Bucegi, Piatra Craiului și Brașov.
   La cabană agitație mare! Sfârâiau grătarele și toata lumea era deja la masă. Se pare că toți turiștii pe care ne așteptam să-i găsim pe traseu au ajuns înaintea noastră. Am găsit cu greu o masă liberă dar într-un final ne-am relaxat la soare cu o ciorbă de fasole, un grătar, salată de ardei copți și o priveliște de milioane!
   Preturile sunt puțin cam piperate dar să nu uităm că suntem la Braşov! Cu toate astea mâncarea a fost excelentă iar siesta de după masă ne-am făcut-o pe niște șezlonguri lângă cabană, așa că efortul de a ajunge aici a meritat!

   Alte informații despre Cabana Postavaru cât și despre alte posibilități de a ajunge până aici puteți găsi pe site-ul cabanei AICI.

   Coborârea o vom face pe Drumul Roșu, un traseu popular și mult mai ușor. Acesta era drumul de vară pe care se putea ajunge la cabana cu mașina în trecut, astăzi fiind traseu montan vara și pârtie de ski în sezonul rece. Este un traseu destul de popular mai ales în weekend-uri când majoritatea turiștilor urcă cu telecabina până în vârf și coboară pe munte.
   Există și varianta de traseu prin pădure, poteca fiind marcată cu cruce roşie, dar am ales să nu ne mai complicăm pentru că poteca intersectează oricum pârtia și nu este un traseu cu mult mai scurt. 
   Urmăm drumul pietruit, trecem pe lângă lacul artificial de acumulare Ruia, ce alimentează instalațiile de producere a zăpezii artificiale de pe pârtiile de schi din zonă, şi ne continuăm coborârea pe drumul larg până la baza pârtiei de unde am pornit în acest traseu circuit. Am terminat acest traseu în doar o oră de la plecarea de la cabană.
   A fost un traseu destul de scurt și nu foarte greu pe care vă recomand să îl parcurgeți dacă vă doriți o plimbare în natură. Poiana Braşov este în continuare una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din țară și la acest titlu contribuie cu siguranță și numeroasele activități care pot fi făcute pe munte. Cărări cu soare vă doresc!

octombrie 2018

Puteți citi si:












Puteți vedea video-uri cu alte trasee povestite pe acest blog:




Cascada Scoruş - Cea mai înaltă cascadă din România?

TRASEU MONTAN ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII Mălaia (510m) - Pensiunea Căsuța din Pădure (557m) - Cascada Scoruș (860m) Urcare - 1h Coborâre - ...