Saturday, October 1, 2016

Toamna în lumea de basm a Ciucașului spre Vârful Ciucaş

TRASEU CIRCUIT ÎN MASIVUL CIUCAȘ

Cheia (860m) - Valea Berii - Cabana Ciucaș (1595m) - Vârful Ciucaș (1954m) - Șaua Tigăilor (1745m)

Urcare : 2,15h
Coborâre : 2h
Diferență de nivel - Cabana Ciucaș - Vârful Ciucaș : 359m
Dificultatea traseului : ușor
Marcaje : + +

   Situat în partea centrală a Carpaților, în grupul muntos al Carpaților de Curbură, Masivul Ciucaș se detașează net față de regiunile înconjurătoare prin abrupturile sale, dar în special prin peisajul variat dat de conglomerate si calcare. 
   Masivul Ciucaș reprezintă unul dintre cele mai frumoase și atrăgătoare ținuturi, cu un aspect impunător, care îl detașează de regiunile din jur. Valoarea peisajului regiunii este dat de compartimentul nordic, în partea de vest a masivului, unde este caracteristic relieful ruiniform cu stânci izolate, turnuri de piatră și abrupturi puternice. Stâncile sunt niște conglomerate, a căror grosime poate atinge până la 600 m și se datorează unui ansamblu de procese de modelare, între care înghețul și dezghețul, vântul și apa din precipitații au jucat un rol însemnat.
   Vă invit să pășim împreună în lumea de basm a Ciucașului pe un traseu circuit de drumeție ce poate fi parcurs de oricine își dorește să ajungă la cea mai înaltă culme a masivului - Vârful Ciucaș. În această excursie am mers cu cei mai buni prieteni ai mei care se aflau în fața primului traseu montan pe care l-au parcurs vreodată. Au rămas plăcut impresionați de frumusețea munților din țara noastră, Ciucașul fiind un masiv special și totodată inedit. Cu siguranță le va rămâne în amintire acest prim traseu și mă bucur că am ales această variantă pentru o incursiune scurtă în lumea fascinantă a munților României.
   Traseul este destul de ușor de parcurs mai ales primăvara, vara și toamna. Este marcat în totalitate și foarte simplu de urmărit, din pricina marcajelor foarte clare pe care le găsim pe tot parcursul traseului.

   ACCES Excursia noastră începe din capitală și urmăm traseul București - Ploiești - Vălenii de Munte - Cheia Prahova pentru aproximativ 150 km, în 2,30h în funcție de trafic. Am plecat din București dimineața la ora 8.00 și cu tot cu pauza de la benzinărie, eram în Cheia la ora 11.00.
   Vom urma șoseaua DN1A în continuare, ieșind din stațiunea Cheia și parcurgând încă 10km spre Săcele-Brașov.
Intrarea pe Valea Berii se face undeva pe dreapta, în dreptul stației de îmbuteliere a apei minerale Keia.
   Pornim pe drumul forestier cu mașina pentru că am vrut să mai scutim o parte din drum. Cu toate acestea, traseul începe din dreptul barierei, pe drumul forestier care merge ușor dreapta si este marcat cu cruce albastră.
   * Pentru cei ce doresc să parcurgă și această parte a traseului pe jos, se poate parca mașina în apropiere și se poate merge pe drumul forestier marcat. Până la Cabana Ciucaș sunt aproximativ 5km și o durată de parcurgere a traseului prin pădure de 3 ore.
   Noi alegem să parcurgem aproape jumătate a traseului cu mașina până în apropiere de Izvorul Prof. Nicolae Ioan.
   Mașina se poate lăsa puțin înainte de izvor într-o deschizătură mai mare a drumului. Traseul poate fi parcurs de mașini cu garda înaltă sau eventual cu tracțiune 4x4. Noi nu am putut înainta foarte mult deoarece ultima parte a drumului este foarte abruptă.
Se montau dale de beton pentru a facilita urcarea în viitor dar pentru mașini de teren cu siguranță. Micuțul Volkswagen Polo cu care am fost noi a fost depășit de situație la un moment dat și am renunțat la timp. Daca nu sunteți siguri de mașină vă puteți parca din timp, deoarece mai sus de izvor nu mai este loc de întoarcere pe panta foarte abrupta!
   Așadar, parcați si echipați pornim încet la deal. Urmărim în continuare marcajul cu cruce albastră până la cabană. În scurt timp trecem pe lângă indicatorul ce merge spre dreapta spre Cabana Muntele Roșu pe un traseu despre care puteți citi AICI ! . Trecem si pe lângă Fântâna Prof. Nicolae Ioan (o țeavă de captare a apei marcată cu o cruce) unde ne putem face provizii de apă.

   De aici pornim entuziasmați la drum pe panta drumului ce crește treptat, urcând susținut.
Ne facem încălzirea pe această bucată de drum până la cabană. Urcăm câteva serpentine care ne iau puțin suflul dar știm că nu este totuși așa de mult de mers până pe platou. Facem și o mică pauză pentru a ne odihni puțin după acest început abrupt de traseu.
   După aproximativ 30 de minute ajungem pe platoul din apropierea Cabanei Ciucas și în câțiva zeci de metri suntem în curtea cabanei. Este deja ora 12.00 dar pentru ca traseul pe care îl vom urma este relativ scurt, luăm o pauză de masă și admirat panoramele ce se deschid în jur.
Cabana Ciucas

   La ora 12.30 suntem gata de plecare.
Marcajele și începutul traseului către vârf le găsim undeva în partea din spate, în dreapta cabanei.
   Până la Vârful Ciucaș am ales să urmăm banda roșie și am parcurs această porțiune în aproximativ 1,30h, cu 15 minute mai mult decât arăta indicatorul. Nu ne-am grăbit chiar deloc și ne-am bucurat de peisaj la fiecare pas.
   Începem urcarea domoală pentru 20 de minute până în șaua (1685m) de sub abruptul Tigăilor Mari. Urcarea pe această porțiune, pe spinarea Muntelui Chirușca este foarte ușoară, semănând mai mult cu o plimbare în parc, dar fiind înconjurați de peisaje mult mai deosebite. Zările se deschid din ce în ce mai mult, iar până în șa marcajele banda roșie și crucea roșie merg împreună.






   De aici marcajele se despart iar noi vom urma banda roșie spre dreapta. Urcăm pieptiș printre stânci și ierburi până la baza Tigăilor.
   Tigăile Mari sunt o rezervație naturală cu o suprafață de 3 ha, fiind o culme orientată vest-est și cea mai reprezentativă a Masivului Ciucaș. Caracteristice sunt turnurile, stâlpii și "pădurea" de stânci în formă de căpățâni de zahăr, toate la un loc formând frumoasa ''Cetate a Tigăilor" care a adus faimă Ciucașului.
   Le ocolim prin nord, în fața noastră deschizându-se o splendidă panoramă asupra Văii Chirușca. Se mai impune, bineînțeles, o pauză de fotografii.
   Urmează un mic vâlcel umed, pe care trebuie să îl urcăm susținut dar din fericire pentru puțin timp. Poteca este stâncoasă dar se poate depăși fără prea mare efort, dar cu puțină atenție.

   După ce trecem de această porțiune ieșim în șaua dintre Tigăile Mari și Vârful Ciucaș. Este o zonă superbă unde nu ne putem abține să ne punem la încercare imaginația de a asemăna toate aceste formațiuni stâncoase cu tot ce ne trece prin minte. Tot ce putem spera este să ne întoarcem poate într-un alt anotimp, să vedem această lume de basm și dintr-o altă perspectivă. Mai facem o scurtă pauză pentru a admira priveliștile ce se deschid și putem zări chiar și localitatea Cheia undeva departe, în vale.
   Suntem în fața ultimului urcuș până la vârf. Panta este destul de înclinată dar nu foarte grea. Poteca urcă încet dar sigur către cel mai înalt punct al masivului.
   După aproximativ o ora si 30 de minute de la plecarea de la cabană, iată-ne ajunși la punctul culminant al traseului!
   Vârful Ciucaș (1954m) este punctul cu cea mai amplă perspectivă din Ciucaș spre toate zările, începând din Piatra Craiului, în vest, până în Penteleu în est, sau dinspre Tarcău și Nemira, în nord, până spre Măneciu, în sud.
   Culmi albastre se deschid în toate părțile, fiind unul dintre acele vârfuri care oferă panorame 360 de grade. Se văd undeva departe în nori chiar și Bucegii cu Crucea Caraiman printre nori.
   Cu toate că nu este cel mai înalt masiv muntos din țară, Ciucașul oferă senzația că te afli foarte sus, aproape cu capul în nori și merită cu siguranță parcurgerea acestui traseu.
   Am luat o scurtă pauză în vârf dar, fiind toamnă deja, temperatura a scăzut simțitor undeva la 2 grade și ne-am văzut nevoiți să coborâm destul de repede. Ne-am bucurat ochii de priveliștile superbe văzute din vârf.




   Revenind la traseu, continuarea se face tot pe marcajul cu banda roșie, panta fiind puțin abruptă în prima parte.
Trecem poteca îngustă pe partea înierbată a vârfului, apoi urmează o porțiune stâncoasă și ne îndreptăm spre baza unui perete înalt și alte stânci mai proeminente.



   Continuarea potecii se vede de departe și în scurt timp se va domoli. Traversăm un superb pasaj printre stânci și turnulețe de piatră de toate mărimile. Suntem în inima Ciucașului ca într-o lume de poveste de unde parcă te aștepți să apară albă ca zăpada și cei șapte pitici!



   După acest pasaj relaxant, urmează o coborâre unde trebuie să fim puțin atenți la pietrișurile alunecoase, desprinse din stâncile de conglomerate.
   Ajungem astfel în Șaua Tigăilor (1745m), marcată de un stâlp indicator.  De la vârf până în acest punct am făcut aproximativ 50 de minute de mers foarte lejer. Aici este o răscruce de trasee spre Valea Babarunca către dreapta și pe culmea Bratocea în față.
   Noi vom ieși acum din marcajul de creastă și vom urma către stânga, pe poteca marcată cu cruce roșie
   Poteca începe cu o coborâre susținută iar apoi, traversează o porțiune cu urcușuri și coborâșuri succesive. Această porțiune o vom traversa în circa 50 de minute și după ultimul urcuș mai susținut dar scurt ajungem în superba poiană de sub Tigăile Mari.
În scurt timp găsim și indicatorul pe care l-am întâlnit la plecarea pe acest traseu, unde poteca se unește cu cea marcată cu banda roșie.
   De aici revenim în drumul cunoscut, cel marcat cu banda roșie care ne va conduce pentru 20 de minute până la cabană.

După acest traseu magic hotărâm că o ciorbă caldă s-ar potrivi mănușă și facem o scurtă oprire la cabană.
Cabana Ciucaș (1595m)
www.cabana-ciucas.ro
     Cabana este deschisa tot timpul anului, dispune de curent electric, apa curenta, tarife cazare 50- 270ron, majoritatea camerelor au grup sanitar propriu, restaurant deschis 8.00 - 23.00.
Vă recomand o porție de papanași delicioși cu dulceață de bujor de munte (rhododendron)!

   După o masă copioasă ne gândim la drumul forestier pe care îl mai avem de parcurs până la mașină. Dar chiar când voiam să ne pornim la vale am auzit o informație prețioasă de la unul dintre turiștii cazați aici!
   Băieții care lucrează și locuiesc în cabană au o mașină de teren cu care mai transportă turiștii până și din Cheia. Așa că daca aveți nevoie de un taxi în vârf de munte, se rezolvă!
Costă 10 Ron de persoană un drum și îi puteți contacta la telefon  
0727 149 800 dacă veți avea nevoie de ajutorul lor.

   Noi am profitat de oferta de nerefuzat și am mers pe drumul forestier cu mașina, înapoi până la locul unde parcasem de dimineață.



   Cu acest final neașteptat în minte, ne-am bucurat de această excursie de o zi în lumea de basm a Masivului Ciucaș și vă pot recomanda cu drag acest traseu, indiferent de vârstă sau de pregătirea fizică! Trebuie doar să vă doriți îndeajuns de mult să faceți o plimbare într-un loc minunat, în natură și veți reuși cu siguranță!

   Vă mulțumesc pentru vizita pe blog și vă aștept și in viitor cu alte idei de trasee montane!



octombrie, 2016

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI

TRASEE ÎN BREAZA

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU

Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.

TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.

SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.

GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.

TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut  pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.

TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.

NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.

Ne-am întâlnit cu ursul pe traseu spre Refugiul Coştila

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI Căminul Alpin Buşteni - La Măsurătoarea Urşilor (1310m) - Cimitirul Simbolic (1425m) - Refugiul Coştila (169...