Friday, October 9, 2020

Pe Clincea spre Refugiul Ţigăneşti şi Vârful Omu

 TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI

Bran - Pârtia Zănoaga (917m) - Culmea Clincea - Refugiul Tiganeşti (2.178m) - Vârful Scara (2.422m) - Vârful Omu (2.507m) - Culmea Ciubotea - Bran (917m)

Timp de parcurgere: 14h (*cu pauze)
Urcare:
Bran (Pârtia Zănoaga) - Refugiul Ţigăneşti - 4,40h - 
Refugiul Ţigăneşti - Vârful Scara - 1,10h - 
Vârful Scara -Vârful Omu - 1,10h - +++
Coborâre:
Vârful Omu - Vârful Scara - 1h - +++
Vârful Scara - Salvamont Ciubotea - 3,40h - 
Salvamont Ciubotea - Bran (Pârtia Zănoaga) - 40min - 

Diferenţă de nivel: 1.590m
Distanţă: 24km
Dificultate: dificil
Stare Marcaje: foarte bună
Surse de apă:
Izvor nu am găsit !
Cabana Omu, dacă este deschisă. Sunaţi înainte! (0744567290)
Sezonalitate: mai-septembrie (interzis iarna)

TRASEU
Aveam traseul ăsta pe listă de mult timp şi am tot pândit o zi perfectă pentru a-l parcurge, dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, prognoza meteo ne-a cam "aburit" de data asta. Dintr-o zi cu soare s-a transformat într-una cu ceaţă şi ploaie aproape instant, dar asta nu ne-a împiedicat să urmăm acest traseu până la final.

Am plecat dis de dimineaţă, pe întuneric, şi am urcat pe Culmea Clincea până la Refugiul Ţigăneşti. Apoi, prin ploaie şi ceaţă, am urcat spre Omu pe lângă Turnurile Ţigăneşti şi Vârful Scara. La Cabana Omu am apucat să mâncăm o ciorbă şi ne-am relaxat pentru 15 minute, căci ne-am grăbit spre coborâre ca să nu ne prindă noaptea. Ne-am întors pe Culmea Ciubotea, dar socoteala din nou nu ne-a ieşit şi ultima oră din traseu am parcurs-o pe întuneric.

Traseul a fost dificil, mai ales din cauza distanţei şi timpului parcurs, ploaia şi vântul făcându-l în unele porţiuni şi mai greoi. Rafale de vânt ne-au făcut să ne trântim efectiv pe jos în unele locuri, de frică să nu ne dărâme în prăpastie, iar panoramele le-am admirat doar când norii şi ceaţa se mai risipeau câte o secundă.
Cu tot echipamentul de vreme rea pe care l-am avut, tot ne-am udat până la piele, mai ales spre finalul traseului, când ultima oră de mers a fost ca într-un film de groază. Tunete, fulgere şi ploaie cu găleata ne-au acompaniat pe poteca din pădure, până în locul unde am lăsat maşina.

Per total, a fost un traseu spectaculos, dar lung şi obositor. Îl recomand celor obişnuiţi cu diferenţele mari de nivel şi echipaţi corespunzător unei drumeţii pe munte la altitudini înalte. Merită să îl încercaţi, dar poate veţi avea noroc de vreme mai bună decât am avut noi.

ACCES
Partea nevăzută şi mai puţin cunoscută a Munţilor Bucegi este reprezentată de culmile din partea de vest, numite Abruptul Brănean. Numeroase trasee de drumeţie aşteaptă să fie descoperite, iar acum a venit rândul nostru să vedem cum arată aceste locuri mai puţin umblate.

Traseul nostru porneşte din localitatea Bran, jud. Braşov. La finalul străzii Poarta, mergând spre stânga, ajungem la baza pârtiei Zănoaga, unde este şi baza Salvamont Bran. De aici apar indicatoare de direcţie spre Poiana Clincea, Refugiul Ţigăneşti şi Vârful Omu.
Duratele de parcurgere înscrise pe indicator pot varia în funcţie de pregătirea fizică a fiecăruia, aşa că ar fi bine să cronometraţi timpul parcurs, ca să vă puteţi da seama dacă sunteţi măcar pe aproape de timpul înscris pe indicatoare. Fiind un traseu lung, pauzele vor apărea inevitabil, aşa că timpul petrecut pe traseu va creşte. Este un traseu foarte bine marcat şi nu cred că vă puteţi pierde dacă urmăriţi atent direcţia indicată de săgeţi.

Spre Vârful Omu, vom urma marcajul bandă roşie  pe toată urcarea, chiar dacă de la Vârful Scara mai apar şi alte marcaje (sunt trasee comune care duc spre vârf). Poteca este clară şi uşor de urmărit chiar şi pe ploaie şi ceaţă.
Pentru coborâre, noi am ales Valea Ciubotea, ca să facem un traseu circuit. De la Vârful Omu vom urma aceeaşi potecă până sub Vârful Scara, iar apoi, de la intersecţie, vom schimba marcajul şi vom urmări triunghiul galben.

PORNIM?
Pe la ora 6:00 ne hotărâm să pornim pe traseu, ca să avem destul timp şi să nu ne grăbim prea tare. Este încă întuneric, pentru că suntem la final de septembrie, dar ştim că se va lumina în curând.
Ajungem la Baza Salvamont Bran, la baza Pârtiei Zănoaga, parcăm maşina, ne echipăm şi ne pregătim de plecare. Până ne-am foit în dreapta şi în stânga, ne-au simţit câinii de la stâna Clincea. Ştiam că poteca trece exact pe lângă stână, dar fiind întuneric, nu ne-am dat seama dacă câinii erau legaţi sau nu. Eu m-am speriat şi m-am întors din drum de câteva ori, cu toate că m-am gândit că dacă erau dezlegaţi, ar fi fost deja lângă noi.

Înaintăm încet, încercând să dibuim în întuneric unde sunt câinii. Să nu credeţi că nu aveam frontale, dar până ne-am făcut curaj să înaintăm a trecut ceva timp.
La un moment dat, vedem că apărătorii stânei sunt legaţi şi continuăm să mergem pe potecă exact pe lângă ei. Toată nebunia asta a durat 20 de minute şi nici n-am pornit bine pe traseu...

Este 6:20 şi suntem pe pârtia Zănoaga. Începem urcarea urmărind stâlpii indicatori şi marcajul bandă roşie , care se văd foarte bine. Începe să se lumineze şi cerul încet. Traversăm la un moment dat pârtia şi regăsim marcajele într-o pădurice care acoperă poteca formând un tunel. Se simte un pic urcarea, dar abia ne facem încălzirea.
Continuăm urcarea domoală în prima parte, care nu ne face mari probleme şi ne încălzim puţin, căci e răcoare prin pădure la ora asta.
Ajungem la un moment dat la o deschizătură a pădurii unde vedem că soarele se pregăteşte să răsară, colorând cerul în nuanţe de roz. Ne bucurăm de traseu, dar ştim că suntem abia la început, aşa că ne dozăm efortul pe fiecare porţiune.
Când ne era lumea mai dragă şi ne bucuram de răsărit, auzim deodată un răget de animal... "Doamne fereşte! E ursul !". Ne oprim, ne uităm împrejur, nu vedem nimic. Îl auzim iar. E aproape, asta e clar, şi mai mult de atât, credem că suntem primii pe potecă, căci nu mai era nicio maşină la baza pârtiei.
De panică, ne-am scos spray-urile cu piper pentru urs şi am grăbit pasul. Am făcut gălăgie cât ne-au ţinut plămânii, am fluierat şi ne-am continuat drumul, cu gândul că trebuie să ieşim mai repede din pădure.

Pe la ora 7:20, exact la o oră de la pornire, ajungem la o intersecţie. Găsim un stâlp cu mai multe săgeţi şi direcţiile care trebuiesc urmate. În acest punct, traseul nostru se întâlneşte cu poteca marcată cu punct albastru, care face cale întoarsă spre Baza Salvamont Ciubotea. Ar trebui să fie şi un izvor în apropiere, sau cel puţin aşa apare pe harta pe care o urmărim noi, cea din aplicaţia Munţii Noştri, dar decidem să nu îl mai căutăm.

Facem o pauză scurtă de aproximativ 10 minute ca să ne odihnim, dar fluierăm în continuare de frică de urs.
De data asta, pe plăcuţă, timpul spre Vârful Omu a mai scazut, de la 7 ore, cât ne arăta la începutul traseului, la 5,30h, cât arată acum. Merităm pauza asta se pare!
După pauza scurtă, vedem continuarea traseului spre stânga, cu ajutorul unor săgeţi desenate pe copaci. Noi vom urmări în continuare marcajul bandă roşie , făcând o buclă.
Urcarea este domoală în prima parte, iar poteca face o uşoară curbă spre dreapta mai târziu.
Mai găsim încă un indicator de direcţie în scurt timp, unde mergem din nou spre dreapta.
Problema cea mai mare este că iar am auzit animalele. Atâta gălăgie cât am făcut prin pădurea asta, n-am făcut niciodată. Am epuizat şi tot repertoriul de cântece şi glume pe care-l aveam pregătit. Fluierul e tot ce ne-a rămas în momentul ăsta...
Am grăbit din nou pasul, dar de la ultimul indicator pe care l-am întâlnit, urcuşul începe să se îngreuneze. Nu mai putem înainta aşa de uşor, căci urcuşul este susţinut, chiar greoi. Găsim şi copaci căzuţi chiar în potecă, dar îi depăşim uşurel, urmărind marcajele în permanenţă.
Se simte că am mai urcat ceva, căci pădurea se răreşte treptat şi un vânt rece se face simţit. Probabil nu mai avem mult până în Poiana Clincea, aşa că tragem de noi cât putem ca să ieşim o dată din pădure.
Trecem printr-o porţiune unde poteca e străjuită de tufe de zmeură. E clar că aici vine ursul să mănânce, aşa că grăbim din nou pasul. Doar că ultimul urcuş ne-a cam obosit şi de ce să nu ne oprim şi noi puţin să mâncăm câteva ?!?
Apoi, ajungem într-un tunel stâncos, pe care îl traversăm uşor şi ne întrebăm de ce nu ajungem în poiană, căci pe hartă apare că am fi ajuns deja.
Pe la 8:10, după un ultim urcuş solicitant printre stânci, ajungem în Poiana Clincea. Am făcut aproximativ 2 ore de la plecare până aici, deci suntem în grafic.
Pentru că am ajuns cumva "la lumină" ne hotărâm că este un moment bun să luăm şi micul dejun, chiar sub stânca impunătoare care străjuieşte poiana. Nu ştiu cum se numeşte, dar pare a fi un punct de referinţă pe acest traseu.

De la 8:10 la 8:50 facem pauză de masă. Doamne ce mult am mâncat ! Nici nu ştiu când au trecut 40 de minute. Dar uite aşa creşte timpul petrecut pe traseu.

De aici, de la baza stâncii, se deschide o privelişte drăguţă spre depresiunea Rucăr-Bran, unde este soare. În schimb, aici sus, bate vântul de ne zboară senvişul din mână şi ni se face frig rapid. Ne îmbrăcăm bine cu tot ce prindem... Ne punem geacă, mănuşi şi căciulă şi ne urăm: "Pofta bună !"
E timpul să ne continuăm traseul, aşa că strângem tot şi pornim la deal.
Atenţie pe unde se continuă poteca! Se merge înainte faţă de locul de unde am intrat în poiană. Pe lângă stâncă este o altă potecuţă formată probabil de curioşii care vor să o escaladeze.
Pentru prima oară întâlnim şi alţi oameni pe traseul ăsta. E abia ora 9:00 şi ei deja coboară de la Refugiul Ţigăneşti, pentru că s-a schimbat vremea.
Ne urăm traseu plăcut în continuare şi ne continuăm drumul.

De aici, apar panorame extraordinare de jur-împrejur, căci pădurea s-a rărit. Ne strecurăm pe o potecuţă îngustă printre brazi pitici şi ne bucurăm de câte o rază de soare răzleaţă. Vântul s-a intensificat acum că am ajuns în gol alpin şi o ploaie măruntă se vede spre creastă.
În doar 20 de minute am ajuns la stâlpul cu săgeţi de pe Culmea Clincea, de unde poteca şerpuieşte pe culmea domoală, spre refugiu. Aici chiar se simte vântul şi ne face efectiv să ne culcăm pe iarbă ca să nu ne dărâme. "Unde naiba mergem noi pe vremea asta?" Ne gândim că am vrea să ajungem măcar până la refugiu şi apoi ne vom hotărî ce facem mai departe.

Din acest punct, pe indicator scrie că mai avem de mers 1,30h până la refugiu, iar noi am ajuns puţin mai repede, într-o oră şi 20 de minute.
Până să luăm culmea la picior, în faţă vedem refugiul cocoţat pe o creastă, dar când întoarcem capul... Avem parte de cea mai frumoasă surpriză a zilei...
Un curcubeu perfect s-a format deasupra depresiunii Bran. Mai mult, e prima oară când vedem un curcubeu complet. Normal că ne oprim pentru poze...
Şi de aici ne continuăm urcarea printre rafale de vânt şi ploaie măruntă. Nu pot spune că este un urcuş extraordinar de greu, ba chiar e uşurel, dar cu vântul ăsta care ne bate din faţă în mod constant, nu e foarte plăcut. Avem noroc că mai apare câte o rază de soare din când în când. Ne îndreptăm spre Refugiul Ţigăneşti unde vom hotărî ce facem mai departe, după ce ne încălzim puţin.
Intrăm treptat în ceaţă, pe care vântul o spulberă uneori, ca să vedem şi noi pe unde mergem. Chiar şi aşa, ne bucurăm de tot ce ne înconjoară, cu toate că vremea nu e perfectă.
La ora 11:00 fix suntem la Refugiul Ţigăneşti... În sfârşit am ajuns!
Ştiţi ce facem acum? Ei bine... Pauză!

Refugiul din Şaua Ţigăneşti este un adăpost perfect pentru drumeţii ce urcă spre Vârful Omu şi se află la intersecţia traseelor marcate cu banda roşie (Vf. Omu - Bran) şi cel marcat cu banda galbenă (Mălăieşti - Şaua Ţigăneşti).
Este construit la altitudinea de 2178m şi poate adăposti 30 de persoane, care vor dormi la prici, în condiţii de bivuac. Refugiul este construit pentru situaţii de urgenţă şi nu este un loc de cazare gratis. Deasemenea sunteţi rugaţi să vă strângeţi gunoaiele şi să închideţi uşa la plecare. Lângă acest refugiu nu este nicio sursă de apă !

Din nou, facem o pauză mai lungă. De data asta, mâncăm ceva, dar filmăm un pic şi pentru vlog. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi vlogul de pe traseul ăsta, vă invit să daţi un play!
La refugiu am poposit în jur de 40 de minute. Ne-am încălzit puţin, am mai mâncat ceva, am băut din apă ca să ne uşurăm rucsacii şi ne-am hotărât să continuăm traseul până la Vârful Omu. Cât de rău poate să fie în continuare, dacă ne-am descurcat până aici ?
Plus că nu e prima oară când mergem pe vreme mai rea şi am venit special pentru porţiunea asta de traseu, de la Ţigăneşti, prin Scara, spre Vârful Omu.
Aşa că ne echipăm şi pornim la deal, pe la ora 11:40.

Lângă refugiu găsim stâlpul cu săgeţi îndicatoare şi două variante de mers:
Banda galbenăspre Lacul Ţigăneşti, pe care îl vedem în vale şi banda roşiespre Omu.
Bineînteles că vom urma poteca marcată cu banda roşie, care urcă uşurel în prima parte.
Lacul Țigănești este singurul lac natural din Munții Bucegi la altitudinea de 2050m,
un lac de nivație format prin acțiunea mecanică a zăpezii. Apa sa nu este potabilă.

Începem urcarea spre Hornul Ţigăneşti măturaţi efectiv de rafalele de vânt. Suntem în gol alpin şi nu avem unde să ne adăpostim, aşa că înaintăm greoi. Ceaţa ne învăluie şi din când mai ridicăm ochii să dibuim următorul marcaj.
În următoarea oră trecem prin poate cel mai frumos pasaj al Munţilor Bucegi.
Trecem mai întâi prin Hornurile Ţigăneşti pe o potecă îngustă, străjuită de stânci impunătoare. Cu greu fac câteva poze, căci telefonul îmi zboară din mână. 
Ajungem apoi la Turnurile Ţigăneşti unde trecem printr-un pasaj stâncos şi ne minunăm de cât de interesantă şi deosebită e porţiunea asta de traseu. Ne aşteaptă o urcare accidentată şi greoaie, unde ne vom folosi de cabluri ca să avansăm.
Nu sunt cele mai fixe calbluri pe care le-am văzut, căci în unele locuri sunt desprinse din pământ. Dar căţărarea asta este deliciul traseului, şi chiar pe vreme rea nu este imposibilă. Suntem atenţi totuşi la fiecare pas, căci stâncile sunt ude şi există pericolul de alunecare.
Cuvintele sunt de prisos, chiar şi pozele nu exprimă adevărata senzaţie pe care o trăieşti avansând prin acest pasaj, aşa că nu vă rămâne decât să încercaţi pe pielea voastră stânca din Bucegi !
După ultimul lanţ, avem mâinile îngheţate şi suntem puţin extenuaţi. Această porţiune nu este tocmai lungă, dar îţi ridică nivelul de adrenalină şi te oboseşte puţin.
Nu vă recomand să parcurgeţi această porţiune iarna, căci este dificilă şi periculoasă pe zăpadă. În schimb, într-o zi cu vreme bună este exact doza de nebunie care vă va scoate din cotidian.
Înainte de a ieşi dintre aceste stânci din nou în gol alpin, sub Vârful Scara, facem o scurtă pauză de-o ciocolată şi aşteptăm momentul când norii de risipesc ca să facem o poză.
Pornim din nou la drum. Am ajuns pe platou din nou, sub Vârful Scara. Sau aşa bănuim uitându-ne pe hartă, căci la faţa locului nu vedem vreun indicator spre vârf. Din cauza ceţei, a vântului şi a ploii ne hotărâm să ne continuăm traseul, fără a mai atinge vârful Scara.

Găsim din nou indicatoare, la intersecţia de trasee. De aici porneşte coborârea pe Valea Ciubotea, marcată cu triunghi galben. Această variantă de coborâre este alegerea noastră pentru a ajunge în Bran, dar nu înainte de a ajunge la Vârful Omu.
Pentru cine doreşte să înceapă deja coborârea spre Bran o poate face, în ideea în care doriţi ca traseul să fie un circuit mai scurt.

Noi vrem să mergem şi până la Cabana Omu, căci aşa am făcut planul iniţial.
Ce presupune acest lucru ? Un traseu liniar dus-întors pe aceeaşi potecă, până la Vârful Omu şi înapoi, în acest punct, de unde vom începe coborârea.

Poteca până la vârf nu este greu de urmărit, fiind un traseu comun şi cu alte rute din Munţii Bucegi. Veţi vedea marcajele +++ alternând, poate dându-vă impresia uneori că aţi greşit marcajul. Ideea e că toate duc în acelaşi loc şi este o singură potecă lată şi bătută care urcă spre vârf.
Practic ce a fost mai greu de urcat a trecut, mai având în jur de 200 m diferenţă de nivel.
De la intersecţia de trasee, noi am reuşit să ajungem la Omu în 1,10h.
Dar fiind deja trecut de ora 13:00, în a-7-a oră pe traseu, abia am tras de noi ca să mai urcăm ultimii metri.
Ajungem la Cabana şi Vârful Omu (2507m) la ora 14:00 fix. Asta înseamnă că suntem pe traseu, în urcare prin vânt, ceaţă şi ploaie, de 7,40h.
Iniţial, pe indicator, am văzut timpul estimat de 7 ore, dar iată că noi l-am depaşit. A fost o urcare greoaie, mai ales pentru că a fost lungă.

Intrăm în cabană să ne încălzim rapid cu o ciorbă, pentru că este târziu, iar în zilele de septembrie se întunecă rapid. Calculăm că timpul de întoarcere ar putea să crească, iar gândul că ne va prinde noaptea prin pădure ne face să mâncăm repejor.

Ca de obicei, în cabană e agitaţie, căci grupuri de drumeţi se adună la o ciorbă caldă. Unul dintre ei chiar a spus că ciorba atât de delicioasă, ca parcă ar fi făcută cu carne, deşi are doar legume. În timp ce sorbim din castroanele de metal, o ploaie deasă, torenţială începe să se audă de afară, aşa că ne îmbrăcăm cu tot ce avem şi ne facem curaj să ieşim din cabană şi să o luăm la vale.
La ora 14:15 începem coborârea, pe acelaşi traseu pe care am venit. Avem de mers aproximativ o oră până la intersecţia de unde se desprinde coborârea pe Ciubotea, aşa că mergem grăbit ca să ne încălzim. Deja plouă torenţial, dar de data asta parcă nu mai bate atât de rău vântul. Plus că prindem şi vreo două puncte unde avem vizibilitate. Nu de alta, dar măcar să vedem pe unde am venit.

Coborâm, ajungem în şaua de unde se vede Arcada din Gaura (pe vreme bună probabil) şi urcăm din nou până sub Vârful Scara, la intersecţia de trasee.
Plouă din ce în ce mai tare şi suntem din ce în ce mai uzi. Dacă ne-am opri, cu siguranţă am îngheţa de frig. Aşa că tragem de noi cât putem, sperând că vom ajunge la un moment dat la pădure, unde să ne adăpostim puţin.

La ora 15:20 suntem la intersecţie, unde marcajul triunghi galbenne indică coborârea pe Valea Ciubotea. De acum, ăsta e marcajul pe care îl vom urmări până vom ajunge la maşină.
În prima parte coborâm lejer prin gol alpin. Deşi e ceaţă, stâlpii indicatori se văd foarte bine. Nu ştim ce ne aşteaptă, căci nu vedem nimic în departare, dar mergem înainte.
Suntem destul de obosiţi ca să coborâm rapid, aşa că mergem agale la vale prin ploaia asta deasă.
După ce am traversat platoul în coborâre, a urmat o porţiune mai abruptă, poteca şerpuind printre stânci şi grohotiş. Nu mai bate aşa de rău vântul, dar ploaia ne-a udat până la piele. Nu avem unde să ne adăpostim, bocancii sunt uzi pentru că apa s-a scurs de pe pelerine şi moralul nostru e la pământ. Suntem obosiţi şi mai avem mult de mers.
În punctul ăsta, chiar şi telefonul a luat apă şi nu am mai reuşit să fac poze.
În schimb, valea asta e superbă, iar pe vreme bună ne-am fi bucurat altfel de ea.

Poteca merge uşor spre dreapta, coborând abrupt, până vedem o căldare, unde poteca se mai domoleşte. Facem o mică pauză, căci am prins vreo 10 minute când ploaia s-a oprit şi ne schimbăm de haine cu ce mai avem uscat prin rucsac. Merge o ciocolată şi o gură de apă ca să prindem puteri.
Nu ştim cât este ceasul, dar o luăm din loc, căci se întunecă în curând.
Trecem de porţiunea mai plată şi suntem din nou în faţa unui prag accidentat, pe care îl coborâm greoi. Ploaia începe din nou şi ne udă şi hainele pe care tocmai le-am îmbrăcat.
În bocanci bălteşte apa şi ne este din ce în ce mai greu să ne grăbim. Aşa că mergem încetişor şi când ajungem... ajungem.

Trecem şi de bucata asta mai abruptă şi ajungem din nou într-un platou unde poteca e mai lină. Mai facem o pauză mică pentru a mânca ce ne-a mai rămas, ca să uşurăm ghiozdanul.
E aproximativ ora 17:00 şi intrăm în sfârşit în pădure. Suntem deja uzi, aşa că nu mai avem de ce să ne adăostim. Urmează o coborâre abruptă şi greoaie.
La ora 17:30 ajungem la băncuţă. Iar facem pauză. Ne simţim din ce în ce mai obosiţi, iar discomfortul hainelor ude începe să se simtă.
Ora 17:30 - 19.00... Următoarea oră şi jumătate avem de mers prin pădure. Problema e că se întunecă şi nu mai ştim cât mai avem de mers.
Poteca prin pădure este abruptă în permanenţă. Se coboară încontinuu şi este bine că pierdem rapid din altitudine, dar genunchii noştri nu sunt prea fericiţi.
Când ne bucuram că avansăm, auzim din nou animale. Şi le-am auzit clar şi aproape de data asta.
În secunda doi am scos spray-ul şi am început să fluierăm. Ne-am speriat din nou şi am grăbit pasul prin nişte pasaje cu stâncării, abrupte şi parcă neumblate. Marcaje sunt peste tot, dar suntem singuri pe aici. Cine ştie de când n-au mai fost turişti pe valea asta? 

În jur de ora 19:00 pare că se întunecă deja. Noaptea vine mai repede în septembrie, iar în pădure se întunecă parcă şi mai repede. Mai vedem câteva indicatoare care ne arată că mai avem 2h până în Bran, dar noi socotim că mai avem vreo oră de mers până la baza pârtiei, unde am lăsat maşina.

În 5 minute, poteca se domoleşte, ajungând în dreptul unui canton probabil, iar în alte 5 minute, după ce coborâm o pantă scurtă, abruptă şi care seamănă cu o pârtie, ajungem la Baza Salvamont Ciubotea.
Tot drumul am sperat că la baza Salvamont vom găsi pe cineva care să ne ducă poate cu un mijloc de transport până în Bran. Eram atât de uzi şi de obosiţi încât numai la asta ne gândeam. Când am ajuns acolo însă, nici ţipenie de om. Ca să nu mai zic de maşină sau altceva.
Ne-am resemnat, ne-am aşezat la masă şi am luat o mică pauză. Iar. Deja nu mai este lumină şi am uitat să mai fac o poză cu căsuţa de la Salvamont.
Resemnaţi, sperăm că întradevăr mai este maxim o oră de mers până la maşină şi dacă tot s-a făcut întuneric, nu ne mai grăbim.
Ne relaxăm puţin la masă şi într-un final ne facem curaj şi o luăm la vale.

De la Baza Salvamont Ciubotea poteca se transformă într-un drum forestier în toată regula, chiar foarte bun şi nu mai are părţi abrupte sau periculoase.
Este un drum lat şi evident, dar prin pădure. Acum este noapte, nu-i nimeni pe aici şi încă avem în memorie urletele animalelor din pădure pe care le-am auzit mai devreme.
Colac peste pupăză, iar începe o ploaie torenţială. De data asta şi cu fulgere şi tunete.
Noroc că ne mai luminau calea din când în când... Glumesc.

Am mai făcut vreo 45 de minute până la maşină, dar aceste 45 de minute au fost aproape de coşmar. Telefonul a luat apă şi nu se mai deschidea. Nu ştiam nici cât e ceasul, nici harta nu o vedeam şi n-am fi putut suna la Salvamont în cazul în care apărea vreun pericol.
Am urmat drumul ăsta mai uzi decât până acum, iar pentru că efortul nu era foarte mare a început să ne fie frig şi tot speram să ajungem o dată în oraş.

La un moment dat, în jur de ora 20:00, am văzut bariera din capatul drumului forestier, semn că mai este puţin. Imediat am văzut şi o lumină din oraş şi aşa am ştiut că am ajuns.
Cu ploaia în ochi am ratat punctul în care trebuia să facem dreapta spre pârtie, locul unde am lăsat maşina, şi a trebuit să ne întoarcem puţin din drum.
Când am ajuns într-un final la maşină, am simţit că am reuşit, că am făcut traseul ăsta în siguranţă, deşi pericolul ne-a pândit la fiecare colţ.

În concluzie, a fost un traseu extrem de obositor... 24km în 14 ore, cu urcare pe o diferenţă de nivel de peste 1500m. Nu este imposibil de făcut, dar v-aş recomanda să îl parcurgeţi într-o zi lungă de vară, eventual pe vreme bună, cu plecare de dimineaţă devreme. Sau cu o noapte de dormit la cort.
Per total, a fost un traseu foarte frumos, cu peisaje unice şi deosebite, unul dintre cele mai spectaculoase din Munţii Bucegi.

Harta traseului.
Urcarea este marcată cu galben, coborârea cu albastru.


Cărări cu soare vă doresc!

septembrie, 2020

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII APUSENI
U Gheţarul Focul Viu - Vârful Piatra Galbenei

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI
U Azuga - Canton Limbăşelu - Cabana Gârbova - Drumul Tunului
M Azuga - Creasta Baiului - Sinaia
M Bușteni - Culmea Zamora - Gara Azuga

TRASEE ÎN BREAZA
U Breaza - Crucea De Pe Gurga - Trovanţii 

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI
U Bușteni - Cascada Urlătoarea - Bușteni
U Bușteni - Gura Diham - Cabana Diham - Cabana Poiana Izvoarelor
U Hotel Peștera - Șaua Cocora - Hotel Piatra Arsă
U Hotel Peștera - Vârful Pietrosu - Şaua Lăptici
U Camping Zănoaga - Lacul Scropoasa - Cascada Șapte Izvoare
M Căminul Alpin Buşteni - Pichetul Roşu - Cabana Diham - Vârful Grecului
M Sinaia - Stâna Regală - Hotel Piatra Arsă
M Piatra Arsă - Crucea Caraiman - Cabana Vârful Omu
M Vârful Omu - Cascada Ialomiței - Hotel Peștera
M Cabana Diham - Cabana Mălăiești - Pichetul Roșu
M Padina - Valea Horoabei
M Moeciu de Sus - Şaua Strunga - Vârful Bucșa(Leaota)
M Șimon - Cascada Moara Dracului
M Lacul Bolboci - Valea Seacă a Tătarului - Refugiul Şaua Strunga
D Bușteni - Jepii Mari - Piatra Arsă - Jepii Mici
D Hotel Peștera - Refugiul Bătrâna - Cabana Vârful Omu

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI
U Cașoca - Cascada Pruncea - Vulcanii Noroioși -Sărata Monteoru
U Masivul Ivaneţu - Babele de la Ulmet - Chilia lui Dionisie din Ţara Luanei

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI
U Baraj Lac Colibița - Piatra Lui Orban - Sat Mița

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII
U Mălaia - Cascada Scoruș
U Brezoi - Cascada Lotrişor

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI
U Cabana Schit Km36 - Cascada Vânturătoarea

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ
M Cheia - Vârful Gropşoarele - Cabana Ciucaș - Cabana Muntele Roșu
M Cheia - Cabana Ciucaș - Vârful Ciucaș
M Pasul Bratocea - Șaua Tigăilor - Vârful Ciucaș
M Poiana Stânii - Cheile Pârâului Alb - Vârful Gropşoarele

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII
M Azuga - Clăbucetul Azugii - Drumul lui Ceaușescu

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI
M Azuga - Clăbucetul Taurului - Gârbova - Susai - Predeal

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA
U Păușa - Mănăstirea Stânișoara
M Mănăstirea Stânișoara - Vârful Cozia - Refugiul Turneanu

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA
M Dragoslavele - Piatra Dragoslavelor
M Dragoslavele - Poiana Lui Iuda

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI
U Voineasa - Lacul Jidoaia

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN
U Culmea Pricopanului

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU

Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.

TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.

SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.

GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.

TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut  pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.

TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.

NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.


at No comments:
Labels: , , , , , , , , , , ,
Location: Strada Valea Porţii 199, Bran 507025, Romania
Subscribe to: Posts (Atom)

Ne-am întâlnit cu ursul pe traseu spre Refugiul Coştila

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI Căminul Alpin Buşteni - La Măsurătoarea Urşilor (1310m) - Cimitirul Simbolic (1425m) - Refugiul Coştila (169...