DOUA TRASEE SCURTE ÎN MASIVUL IVĂNEŢU, MUNŢII BUZĂULUI
TRASEU ULMET - BABELE DE LA ULMET (TROVANŢI)
Timp de parcurgere: 2h (dus-întors din satul Ulmet, cu tot cu pauze)
Marcaje: marcat cu indicatoare de direcţie
Diferenţa de nivel: 185m
Distanța: 3km (dus-întors)
Dificultate: uşor
Sezonalitate: tot timpul anului
Surse de apă: nu am găsit
În zonă nu este semnal la telefon (Orange)
TRASEU SAT NUCU - POIANA COZANEI - CHILIA LUI DIONISIE
Timp de parcurgere: 1,30h (dus-întors, cu tot cu pauze)
Marcaje: marcat cu indicatoare de direcţie
Diferenţa de nivel: 91m
Distanța: 5km (dus-întors)
Dificultate: uşor
Sezonalitate: tot timpul anului
Surse de apă: nu am găsit
În zonă nu este semnal la telefon (Orange)
VIDEO CU ACEST TRASEU AICI
MASIVUL IVANEŢU
Munții Buzăului sunt o componentă de bază a Carpaților de Curbură, un areal destul de sălbatic, însă cu numeroase obiective naturale care merită vizitate. Munții Buzăului sunt formați din cinci grupe montane: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu.
Masivul Ivănețu aparține de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Ivănețu, având 1191 m.TRASEU
Prin luna februarie, am decis ca a venit momentul unui traseu nou, de această dată în zona Buzăului. Nu pot să spun că am făcut trasee montane în zonă (decât cel până la Lacul Vulturilor din Masivul Siriu), iar ideea acestei drumeţii am văzut-o la Lipa-Lipa, nişte vloggeri de travel, aşa că ni s-a părut o idee destul de interesantă de încercat.
Zis şi făcut, plecăm din Bucureşti spre Ulmet (150km din Bucureşti, aprox 2,30h).
Traseul pe care l am urmat nu este întocmai unul montan în toată regula, mai ales că suntem într-o zonă de dealuri. Urcarea spre obiective este uşoară în ambele locaţii. Distanţa dintre Ulmet şi Nucu, satul de unde porneşte traseul spre Chilia lui Dionisie, este de aproximativ 13 kilometri şi vom parcurge acest drum cu maşina (9km sunt pe drum forestier).
Pe la ora 12.00 suntem în parcarea amenajată din drumul judeţean 203L.
Ne-am dat seama că am ajuns în locul potrivit când am observat indicatoarele spre Ulmet şi Trovanţi, iar parcarea era înconjurată de aceşti trovanţi.
Drumul până aici nu pot să zic că a fost excelent, dar în mare parte ok.
Parcăm maşina unde apucăm, pentru că nu este nimeni pe aici, şi observăm pe indicator că din acest punt până la trovanţi avem de mers aproximativ 1,5km. Nu-i mult, aşa că alegem să mergem pe jos, pentru că am venit să facem mişcare în natură.
Este drum de maşină până la ieşirea din sat, dar nu vă recomand să urcaţi cu maşina din mai multe motive: plimbarea prin sat este foarte relaxantă şi pe jos, asfalt nu există, drumul este foarte îngust pentru o maşină şi este accidentat, plus că pe vreme ploioasă sigur va fi mult noroi.
De la indicatoarele de jos, trecem un pod peste râu şi urcăm în prima parte pe asfalt, pe drumul ce intră în satul Ulmet. Odată ajunşi aici, după vreo două serpentine, asfaltul se termină şi apar câteva gospodării.
Este chiar frumoasă această plimbare, urcarea este uşoară şi nu e solicitantă mai deloc.
De prin curţi apar căţeluşi. Par plictisiţi şi dornici de interacţiune cu oameni. Ne pricopsim şi noi cu câţiva căţei care vor să ne însoţească până la trovanţi pentru că, poate, poate primesc vreo recompensă. Căţeluşii nu au fost agresivi deloc, chiar prietenoşi aş putea spune, problema a fost că au trezit chiar toţi căţeii din sat, de prin toate curţile, şi s-a lăsat cu nişte lătrături serioase.
Dacă aveţi maşină de teren, puteţi urca în continuare până în apropierea trovanţilor. Noi ne bucurăm de natură şi continuăm să mergem pe străduţele înguste strajuite de arbori seculari.
Acolo este un gard şi un panou pe care citim că intrarea spre trovanţi nu este gratuită.
Taxa de vizitare a sitului cu trovanţi costă 5 Ron pentru adulţi, 3 Ron pentru elevi, studenţi şi pensionari şi este gratuită pentru personele cu dizabilităţi, veteranilor de razboi şi copiilor sub 10 ani.
În zona unde se plăteşte intrarea veţi vedea un loc pentru popas, cu câteva băncuţe şi chiar un foişor. Nu ştiu de ce am impresia asta, dar cred că vara e plin de oameni care fac grătare.
De aici, începem urcarea spre trovanţi pe nişte scări foarte drăguţe şi fotogenice. Urcarea nu este lungă şi nici foarte obositoare. 
În foarte scurt timp ajungem la trovanţi. Avem parte şi de privelişte, aşa că ne propunem să stăm în zonă cam jumătate de oră şi să ne bucurăm de acest spectacol inedit al naturii.
Nu este prima oară când vedem nişte trovanţi. Am mai fost şi la Trovanţii din Breaza anul trecut.
Geologii spun că trovanţii sunt forme de micro relief care se dezvoltă în straturile de nisip, datorită apelor subterane calcaroase care le spală şi le sedimentează în timp. Modul de formare al trovanţilor este acelaşi cu cel al perlelor. Întregul proces determină creşterea acestor formaţiuni, din inima pământului către suprafaţă, tocmai de aceea, ineditele forme de relief primind popular numele de „pietre vii”.
Aspectul pietrelor este foarte bizar. Multe dintre ele au forme sferice sau cilindrice, fiind asemănate cu navele spaţiale extraterestre. În România, printre cele mai întinse platforme de trovanţi se găsesc în judeţul Buzău, pe culmea Ivăneţu. Localnicii dar şi primii geografi care au luat contact cu aceste stânci le-au numit Babele de la Ulmet, pentru că de la distanţă seamănă cu nişte bătrâne care vorbesc între ele. (sursa: adevărul.ro)
Aceşti trovanţi sunt cu adevărat interesanţi şi merită văzuţi. Din locul în care s-au format, undeva în vârful unui deal, avem panorame largi spre dealurile din apropiere.
Se pot vizita şi trovanţii numiţi "Coloanele" dacă doriţi să mai urcaţi câteva sute de metri. Noi am cam îngheţat de frig şi am hotărât să ne întoarcem spre maşină şi pornim pe acelaşi drum în coborâre.
Coborârea durează maxim o oră. Când ajungem la maşină, mâncăm repede ceva şi pornim spre următoarea locaţie, Satul Nucu.
Ne îndreptăm cu maşina spre satul Bozioru, căci aşa ne arată gps-ul. Drumul se strică din ce în ce mai rău, după cum puteţi vedea şi în video. Ne-am încurcat la un moment dat prin Bozioru, când efectiv s-a terminat drumul, apoi ne-a redirecţionat un localnic spre drumul temporar, pentru că în zonă se fac ceva lucrari pentru un nou pod.
Cu chiu cu vai ajungem la intersecţia în care vom face stânga pe un drum în totalitate forestier, până în satul Nucu, unde vom face următorul traseu pe jos.
Avem de mers aproximativ 9 kilometri până în punctul în care vom începe traseul spre Chilia lui Dionisie şi ne-a luat cam 45 de minute.
După ce trecem din nou prin nişte sate uitate de lume şi de vreme, înainte să intrăm în satul Fişici, vom găsi nişte indicatoare care ne arată să mergem spre dreapta.
Urcăm la un moment dat o pantă mai accentuată care ne face să ne întrebăm "Ce căutăm oare pe aici?!?" şi apoi coborâm spre Nucu. Nici prin satul ăsta nu vedem oameni ca să-i întrebăm încotro trebuie să mergem, aşa că ţinem drumul drept, în mare parte în coborâre. Dacă mergeţi iarna şi este gheaţă de drum, vă recomand să nu mergeţi cu maşina până la capăt, căci veţi urca foarte greu înapoi, aşa cum am păţit noi.
Cumva, când se termină drumul, găsim şi nişte indicatoare, semn că suntem unde trebuie. Semnal la telefon nu prea am avut, aşa că a fost complicat de căutat pe internet după vreo informaţie.
Am ajuns în Ţara Luanei. Aici vedem că se pot face 3 trasee tematice, dar pentru că noi am ajuns destul de tarziu, nu apucăm să facem unul complet. Ne ţinem de planul pe care l-am facut de acasă, si pornim spre Chilia lui Dionisie.
Parcăm maşina în dreptul indicatoarelor, căci găsim un loc amenajat, ne echipăm din nou şi pornim la drum. Nu prea ştiam cât avem de mers şi până unde, dar ne-am bazat pe faptul că am găsit indicatoare, deci ar trebui să găsim şi în continuare.
Am pornit pe drumul forestier îngheţat în urcare uşoară. Din loc în loc am găsit mai multe panouri cu nişte informaţii foarte interesante despre zona Ţara Luanei şi zona Buzăului, de exemplu:
NISIPUL CĂLĂTOR
Nisipul din Ţinutul Buzăului este preistoric. Toată zona a fost acoperită de ape: a fost o mare, o plajă şi chiar o deltă!
Ai privit cu atenţie rocile din Ţinut? Cu siguranţă, mai ales dacă ai încercat să cauţi chihlimbar! Ai observat deja că în Ţinut sunt o mulţime de roci nisipoase. Ele sunt formate din nisipuri care s-au pietrificat de-a lungul milioanelor de ani şi pe care noi, le numim gresii.
Nisipurile sunt fragmente de cristale. Cristalele au făcut parte din rocile de la suprafaţa Pământului, dar prin eroziune cristalele s-au desprins. Bob cu bob, acestea au fost adunate de apa ploii, de râuri, de fluvii şi de vânt. Au fost transportate chiar şi de la sute de kilometri distanţă de roca mamă.
Ştiai că nişte cristale desprinse din vârful unui munte pot ajunge chiar şi pe fundul unui ocean? În drumul lor se lovesc de alte cristale, de roci şi de tot soiul de obstacole. Încetul cu încetulişi tocesc colturile şi se rotunjesc. Aşa se nasc boabele de nisip.
Nisipurile pe care le întâlnim în Ţinutul Buzaului sunt în cea mai mare parte boabe de cuarţ.
Sunt informaţii preţioase şi intereante pe aceste panouri, aşa că ne oprim să le citim, aflând ca suntem pe fundul mării, înconjuraţi de nisipuri şi stânci formate acum milioane de ani.
După aproximativ jumătate de oră de mers numai înainte, urmând drumul, ajungem în apropierea unei poieni mai mari, care se vede în dreapta. Zărim şi nişte panouri verzi, aşa că ne dăm seama rapid că pe aici trebuie să fie chilia.
Traversăm un râu pe un poduleţ şi vedem o căsuţă, crezând că-i un refugiu. După ce trecem de ea ne dăm seama că e o mică bisericuţă.
Ajungem astfel la cel mai apropiat indicator verde, căci vedem şi altele în apropiere.
Aflăm că am ajuns în Poiana Cozanei, obiectiv inclus în traseul tematic "Drumul Luanei".
Poiana Cozanei, situată în Masivul Ivăneţ din Munţii Buzăului, este practic un ţinut de basm înconjurat de dealuri. Întradevar este o zonă superbă unde poţi să te relaxezi înainte de traseu sau după.
Tot aici s-au auzit zvonuri că un anume general din perioada comunistă, înfiinţase o subunitate cu preocupări oculte, el crezând că aici se află câmpuri magnetice puternice şi se petrec fenomene anormale.
Acum, mai sus puţin, vedem alt panou verde şi pornim către el. Când ne propiem observăm că este un panou dedicat lui Dionisie şi citim informaţiile de pe acesta:
Pintenul îngropat în pământ şi bolovani seamănă de departe cu un cap de om. Este un martor (trovant de eroziune sarmatică), având în vârf intrarea şi ferestrele acestui adăpost din sec. III-IV.
Spre a ajunge în buncărul lui Dionisie Torcătorul nu cobori, ci urci cu scara care se putea ridica. Are vizibilitate asupra Văii Bordeiului. Amenajarea ca locuinţă (chilie) de schimnic este altă etapă de locuire, când tavanul şi pereţii au fost lutuiţi. Are lăcaşuri pentru fixat patul, masă şi un razboide ţesut vertical. Deşi nu dispune de geamuri, temperatura din interior este mult mai plăcută decât cea de afară într-o zi de iarnă.
În altă etapă i s-a săpat spre nord un altar, iar lângă stâncile de jos s-au ridicat chilii de lemn. Dionisie, care i-a dat numele, a locuit-o în sec. al XIX-lea priceput la tors şi la ţesut, s-a retras şi a murit la Schitul Cheia. Stâncile din jur sunt arealul idealşi exclusiv pentru garofiţa de stâncă, plantă ocrotită.
Bun, după ce am citit aceste informaţii ne-am gândit că trebuie să avansăm spre următorul panou aflat în poiana pentru a ajunge la scările de fier ce urcă spre chilie, aşa cum am vazut în poze. Aşa că ne îndreptam spre următorul panou.
Ajunşi în dreptul panoului, vedem că pe acesta sunt scrise nişte informaţii despre Peştera Fundul Peşterii. "Păi şi chilia unde e ?" Ne întrebăm, ne uităm înapoi spre locul de unde am venit, dar nu vedem mai nimic. E ciudat că nu sunt săgeţi, dar ne închipuim că trebuie să începem urcarea, căci suntem la marginea din spate a poienii, de unde se profilează un deal.
Aşa că o luăm în sus. Începem abrupt şi ne dăm seama că dealul ăsta e cam greu de urcat. Totuşi, marcajul era aici, deci aici trebuie să fie.
Urcăm ţinându-ne efectiv de orice creangă ne iese în cale şi ne întrebăm cum mai coborâm de aici. Totuşi, fiind traseu marcat e greu de crezut că pe aici e urcarea. E aproape imposibilă. În câteva minute găsim pe un pom confirmarea că pe aici se continuă traseul şi găsim şi "peştera". E o adâncitură în stâncă, unde trecerea e oprită de un gard.
Ne mai uităm o dată în dreapta, în stanga... "Asta să fie oare peştera? Că nu e peşteră..."
Ceva e dubios aici, că parcă nici în Piatra Craiului n am urcat aşa de abrupt... "Dar chilia lui Dionisie totuşi unde e?"
Ne hotărâm să ne întoarcem. Dacă peştera e asta, înseamnă că lângă panoul cu Dionisie trebuie să fie şi chilia. Dar de ce oare n-am văzut-o sau de ce nu e pusă o săgeată ca să ne dăm seama pe unde se urcă...?!?
Coborăm efectiv în fund această pantă şi traversăm poiana înapoi. Lângă indicatorul cu Dionisie parcă vedem ceva urme de paşi, dar foarte vagi. Aşa că încercăm pentru ultima oară să urcăm, căci se apropie noaptea.
Se pare că, de această dată, am avut noroc. După o urcare pieptiş de vreo 10 minute, ajungem la chilie. Ce nebunie absolută! "Cum şi-or fi dat oamenii seama că trebuie să urce cumva din apropierea panoului, că eu nu-mi dau seama?!"
Am ajuns în sfârşit la baza celor două scări metalice care urcă până în chilie.
I se spunea Torcătorul pentru că îşi câştiga existenţa din torsul lânii, pe care o schimba contra celor necesare traiului. Torsul lânii era o îndeletnicire obişnuită pentru sihaştri din Munţii Buzăului.
Dionisie Torcătorul este unul dintre cei patru mari sihaştri isihaşti din Munţii Buzăului. Ceilalţi trei călugări isihaşti sunt Iosif, Arsenie şi Agaton.
În această chilie, Dionisie Torcătorul a trăit şi a practicat, răbdând frigul iernii, umezeala şi foamea, mai mult de 30 de ani. Locul unde îşi sprijinea scara se cunoaşte şi astăzi.
După moartea lui, chilia a fost locuită de călugări încă aproximativ cinci sute de ani, până la jumătatea secolului al 19-lea, când rămâne definitiv părăsită.
În prezent chilia este goală, neamenajată. Camera are o înălţime de 1,8 m şi are săpate două ferestre. Pe pereţii chiliei se văd urme de daltă. Accesul în chilie se face urcând scara de la intrare.
Deşi tradiţia menţionează că grota ar fi fost săpată chiar de Dionisie Torcătorul, unele surse indică faptul că chilia ar fi mult mai veche, cel puţin din secolele 4-5.Chilia lui Dionisie Torcătorul este atestată documentar din anul 1639. (sursa: www.tititudorancea.com)
După ce vizităm chilia vom urma exact acelaşi traseu spre maşină.
Prima parte a coborârii e accentuată, pe pietre până ajungem lângă panou şi ne dăm seama că am coborât prin altă parte decât am urcat.
Concluzia este că de lângă panou, se urcă spre chilie spre dealul cu bolovani de pe partea stângă, puţin înainte sau puţin după panou.
Finalul acestei excursii este urcarea drumului prin satul Nucu cu maşina, căci am prins gheaţă şi n-am mai putut urca chiar pe prima pantă. Problema este că nici nu am vazut oameni pe care sa-i rugam să ne ajute. Cu chiu cu vai am reuşit să urcăm, dar după ce am alunecat cu maşina în gard şi am zgâriat-o de toţi boscheţii de pe marginea drumului. Sincer, am crezut că acolo rămânem...
Aveţi grijă la porţiunile cu gheaţă în sezonul rece !
Pentru final vă pot sugera să încercaţi această excursie de o zi în două locuri superbe şi interesante.
În mod normal aş fi spus că urmează să încerc cele 3 circuite din Ţara Luanei, cele pe care le-am vazut pe panou, dar după ce am experimentat urcarea la Peştera Fundul Peşterii, nu ştiu ce să zic. Mai vedem...
Vă mulţumesc că aţi citit până aici şi dacă aveţi nevoie de mai multe imagini puteţi urmări vlogul din această excursie pe Youtube!
Cărări cu soare vă doresc!
februarie, 2021
Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil
TRASEE ÎN MUNŢII APUSENI
TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI
TRASEE ÎN BREAZA
TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI
TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI
TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI
TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII
TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI
TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ
TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII
TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI
TRASEE ÎN MUNŢII COZIA
TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII GILĂULUI
TRASEE ÎN MUNŢII GROHOTIŞULUI
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI
TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA
TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI
TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN
TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI
TRASEE ÎN MUNŢII PERŞANI
U Vulcanul Racoș - Coloanele de Bazalt - Lacul de Smarald
U Vulcanul Racoș - Coloanele de Bazalt - Lacul de Smarald
M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg
TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru
TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI
TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru
TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI
TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU
TRASEE ÎN MUNŢII SIRIU
TRASEE ÎN MUNŢII VRANCEI
EXCURSII
YOUTUBE VIDEOS:
Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.
TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.
SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.
GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:
TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.
TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.
TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.
NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.
.jpeg)
No comments:
Post a Comment