Monday, September 24, 2018

Traseu circuit spre Pietrele Doamnei din Masivul Rarău


Cabana Rarău (1520m) - Pietrele Doamnei (1634m)

Durata de parcurgere - 2h - cu pauze
Marcaj - cruce albastră
Diferența de nivel - 114m
Dificultate - ușor


  MUNŢII RARĂU - GIUMALĂU constituie o zonă turistică de mare importanță în cadrul Carpaților Orientali fiind unii dintre cei mai atrăgători, pitorești şi vizitați munți ai Bucovinei. Munții Rarău - Giumalău au o suprafață de circa 375 km2 iar altitudinile maxime se află în muntele Giumalău (Vârful Giumalău 1857m) și în muntele Rarău (Vârful Rarău 1651m).  
  În această zonă se găsesc două centre turistice de mare însemnătate - Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei , ce constituie puncte de plecare pentru principalele fluxuri de turiști în diferite trasee montane în acești munți.

   TRASEU - Dacă doriți să aveți parte de o aventură de o jumătate zi în acești munți, vă invit la o plimbare scurtă dar plină de adrenalină în Munții Rarău. Traseul este ușor accesibil din fața Cabanei Rarău și poate fi parcurs de oricine, cu un minim efort și echipament adecvat unui traseu pe stâncă, în special încălțări potrivite!
  Acest traseu se desfășoară în circuit, în jurul Pietrelor Doamnei și durează aproximativ 2 ore în total, în care am inclus și o pauză de 30 de minute în punctul cel mai înalt. Presupune traversarea în prima parte a unei porțiuni stâncoase dar ușor accesibile, o porțiune de lanțuri, un superb loc de belvedere cu priveliște 360 de grade și spre final o plimbare relaxantă prin pădure. 
   Este marcat în totalitate cu cruce albastră . Marcajul este nou și ușor de urmărit.

   ACCES - Din Câmpulung Moldovenesc, ieșim prin localitatea Pojorâta și vom urma Transrarăul - o șosea ce traversează masivul către localitatea Chiril, care se prezinta foarte bine, fiind asfaltată în totalitate. Din Pojorâta până la Hotel Rarău sunt 16km de serpentine strânse dar cu priveliști de poveste.
   Facem prima oprire la un loc special amenajat de belvedere pentru a vedea cel mai înalt punct la care vom ajunge astăzi - Pietrele Doamnei. Undeva în spate se pot vedea și stația meteorologica și stația de televiziune de pe Vârful Rarău - cel mai înalt punct al acestui masiv - 1651m.
   Ne continuăm drumul pe Transrarău până vom vedea indicatorul spre Cabana Rarău, unde vom face stânga pe un drum îngust de o singura bandă. În scurt timp vom ajunge în parcarea cabanei, unde plătim o taxă de 5Ron.
Mai multe informații despre cabană puteți găsi pe site-ul lor - https://www.cabanararau.ro/
   Din parcarea cabanei vom pleca direct pe traseu, poteca conturându-se spre pădure. Găsim și un stâlp cu indicatoare spre mai multe trasee ce pot fi parcurse din acest loc, cât și câteva panouri informative despre întreaga zonă.
   Pentru astăzi am ales Traseul tematic 1 - Povestea Muntelui care este marcat cu cruce albastră și face un tur în zona de poveste - Pietrele Doamnei.

   Pietrele Doamnei - cel mai cunoscut obiectiv turistic din munții Rarău oferă un relief ruiniform alcătuit dintr-un ansamblu de turnuri din calcare mezozoice încrustate cu corali și amoniți, cu înălțimi de la sub 10 m la peste 70 m, înconjurate de o masă de grohotișuri ce au dimensiuni variabile. Ele sunt rezultate prin fragmentarea (îngheț - dezgheț) unui vârf calcaros. 
   Cu o formă spectaculoasă, învăluite în mister, apariția Pietrelor Doamnei este explicată de localnici prin numeroase legende. Cea mai cunoscută dintre ele are legătură cu doamna Elena, soția voievodului Petru Rareș, la fel cum și denumirea Munților Rarău ar fi fost primită de la domnitorul Moldovei, Petru Rareș. 
   Se spune că în vremurile tulburi ale istoriei, în 1541, în timpul celei de-a doua domnii a lui Petru Rareș, acesta a găsit în munții Rarău un loc pentru a-și pune la adăpost familia și o parte din avere. Urmăriți de hoardele de tătari, doamna Elena și fiul Ștefăniță s-au refugiat într-o peșteră unde au început să se roage, iar la un moment dat au auzit un zgomot puternic. Legenda spune că stânci mari s-au desprins și au căzut peste locul unde se află averea domnitorului, îngropându-i pe atacatori. Doamna Elena ar fi afirmat ”Aceasta este plata pentru salvarea noastră” și, de atunci, stâncile au primit denumirea de „Pietrele Doamnei”, iar comoara stă și acum ascunsă de stâncile uriașe.

   Revenind la traseu, pornim din fața cabanei ușor la deal prin pădure pentru aproximativ 10 minute urmărind marcajul pe stânci sau copaci. Pădurea se deschide curând iar peisajul se schimbă în totalitate, pădurea verde fiind înlocuită de stâncării.
   Continuăm traseul prin partea dreaptă, unde se vede și marcajul, în urcare ușoară printre stânci și grohotiș. Partea spectaculoasă a traseului abia a început! Nu vă lăsați descurajați la primul urcuș pentru că veți găsi cu siguranță destule puncte de sprijin în traversarea porțiunilor stâncoase, care pot părea abrupte sau dificile la prima vedere.
   Lăsând pădurea în spatele nostru, panorame largi apar de după stânci. Facem câte o scurtă oprire din loc în loc pentru a ne bucura de peisaj.
   Această porțiune a traseului este cea mai complicată dar și cea mai specială. Urcări scurte urmate de coborâri ușoare printre stânci de toate formele și mărimile ne fac să nu ne mai gândim la altceva decât la frumoasa cetate de piatră în care ne aflăm. Nici nu simțim că trece aproximativ jumătate de oră străbătând această porțiune, deoarece suntem atenți la fiecare stâncă pe care o traversăm și în același timp la fiecare colțișor care este parcă şi mai spectaculos decât precedentul.
   După aproximativ 30-45 de minute de la plecarea de la cabană (în funcție de condiția fizică a fiecăruia și de momentul în care ați ales să parcurgeți acest traseu - căci poate fi destul de aglomerat) vom ajunge la un punct de intersecție, unde găsim indicatoare de direcție. Mai avem de parcurs ultima urcare către punctul de belvedere (aproximativ 5-10 minute), dar această intersecție va fi totodată locul în care vom coborî pentru a urma poteca spre cabană la întoarcere, în direcția opusă celei din care am venit.
   Această ultimă porțiune în urcare este și cea mai abruptă de pe acest traseu și pentru a înlesni avansarea au fost montate câteva lanțuri ajutătoare. 


    Ajungem rapid în cel mai înalt punct al acestui traseu iar efortul ne este răsplătit de panoramele superbe în toate direcțiile. Ne hotărâm să facem o pauză mai lungă, nu pentru că am fi obosit dar priveliștea merită din plin!
   Spre nord vedem Depresiunea Câmpulung Moldovenesc și Obcinele Bucovinei, spre est Obcina Voronețului, spre sud Munții Bistriței și Depresiunea Țara Dornelor străjuită de masivul vulcanic al Călimanului, iar spre vest Obcina Suhardului, Munții Bârgăului şi crestele alpine ale Munților Rodnei.

    La plecare ne luăm la revedere de la această zonă superbă care ne-a depășit așteptările cu promisiunea de a reveni și pentru alte trasee de drumeție.

   Coborâm prima porțiune cu lanțuri pe unde am venit până la indicator, iar apoi vom urma spre stânga poteca marcată cu cruce albastra spre Cabana Rarău pentru aproximativ 30 de minute prin pădure.

    "O întreagă lume cu ceilalți munți ai ei și cu apele care curg prin văi, fiind frumuseții firii mereu schimbătoare oglinzi, gravitează în jurul Rarăului, în jurul mesei lui enorme și liniștite, înconjurată de piscuri albe de calcar.

   De când aceste pământuri au un chip și un nume, Rarăul ia parte la viața lor și ca o inimă puternică şi ca o frunte în jurul căreia bat marile aripi ale fanteziei. În pădurile lui oamenii pătrund ca într-un templu, spre pășunile lui își mână turmele, calcarul de la poale i-l prefac în var, dar acela din piscuri strălucește în viața lor ca lumina unei stele polare.

În alte locuri pot fi munți mult mai mari sau fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Rarăul reprezintă dimensiunea fundamentală a lumii, latura cosmică a vieții și a istoriei. Plin de foșnete și de murmure de tot felul, de țipete de păsări și sălbăticiuni, se înalță de pe fundul luncii spre cer, ca un enorm telescop în oglinzile căruia alunecă timpul și infinitul. Cu el începe, acolo în partea de miazănoapte a țării, realitatea sufletească din care a izvorât înduioșătoarea potrivire de cuvinte: Pe un picior de plai, pe-o gură de rai..." Geo Bogza

septembrie 2018

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI

TRASEE ÎN BREAZA

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU
Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.

TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.

SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.

GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.

TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut  pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.

TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.

NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.


Ne-am întâlnit cu ursul pe traseu spre Refugiul Coştila

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI Căminul Alpin Buşteni - La Măsurătoarea Urşilor (1310m) - Cimitirul Simbolic (1425m) - Refugiul Coştila (169...