Showing posts with label Hike. Show all posts
Showing posts with label Hike. Show all posts

Sunday, May 30, 2021

Acoperişul Dobrogei, Vârful Ţuţuiatu

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII MĂCIN

Greci, Strada Ţuţuiatu (43m) - Vârful Ţuţuiatu (467m) - Valea Morsu (40m)

Timp de parcurgere: 4h (cu pauze lungi)
Distanţa: 8km
Marcaje: triunghi albastru  + pe coborâre nemarcat
Stare marcaje: bună
Diferenţa de nivel: 399m
Dificultate: uşor
Sezonalitate: tot timpul anului
Surse de apă: nu
Semnal la telefon: da
Harta Strava: AICI
Echipament recomandat: şosete înalte, cremă de soare, şapcă, multă apă.
Pensiune la baza traseului: Hotel Relax Greci

De când am fost pe Culmea Pricopanului ştiam că vom ajunge din nou în Munţii Măcin pentru a atinge vârful cel mai înalt, Vârful Ţuţuiatu (467m).

Munţii Măcin, contrar altitudinii deloc impresionante a celor mai înalte vârfuri, sunt nişte munţi spectaculoşi, mai ales pentru că sunt diferiţi. Este adevărat că cei care au străbătut şi încă continuă să străbată crestele falnice ale Carpaţilor nu mai pot fi imprsionaţi de înălţimile modeste ale acestor munţi, dar diferenţa de nivel dintre poale şi creste (peste 400m), precum şi înfăţişarea lor alpină din unele porţiuni, cu pante abrupte şi stâncoase, vă pot convinge să încercaţi un traseu în zonă.

Vârfurile vechilor munţi, supuse interperiilor, unui climat arid şi vânturilor, au rost roase aproape până la bază, iar pulberea galbenă adusă de vânt a acoperit ca o mantie groasă de zăpadă toate neregulalităţile solului. Astfel, în decursul timpului, înălţimile munţilor s-au redus aproximativ de 10 ori. Acești munți reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul Paleozoicului cu aspect de inselberg (munte insulă).

Un inselberg (din germană „Insel” – insulă și „Berg” – munte) este o formă de relief rezidual – izolată, formată din roci dure cu pante abrupte (deal stâncos, creastă sau munte mic), ce se ridică deasupra unei câmpii de eroziune înconjurătoare.

Paleozoicul din grecescul palaios (παλαιός), "vechi" și zoe (ζωή), "viață" este cea mai veche din cele 3 ere geologice ale eonului Fanerozoic, și a început cu 541 milioane de ani în urmă și s-a terminat acum 252.17 milioane de ani.

ACCES:
Ca să ajungem pe acest traseu, venind din Bucureşti, am urmat drumul spre Brăila, de unde urmează să traversăm Dunărea cu bacul, până în Smârdan. Din nefericire pentru noi, am luat bacul, dar am ajuns pe un alt ponton, de unde nu am reuşit să ajungem în Smârdan. Astfel a trebuit să ocolim foarte mult prin nişte sate, am mai trecut Dunărea o dată la Frecăţei, şi abia apoi ne-am pornit spre localitatea de unde începe acest traseu, Greci.

Prima dată când am fost în Măcin, am nimerit din prima, neştiind că mai există o rută. Aşa că, pe harta Waze sau Google Maps cu care veţi ajunge la Bacul Brăila, întrebaţi dacă bacul ajunge în Smârdan, de unde se ajunge cel mai uşor spre Măcin. 
Noi am făcut un ocol de vreo două ore, pe drumuri neasfaltate, dar ne-am ales cu nişte poze cu maci demne de invidia oricui.

PORNIM?
Ajunşi cu chiu cu vai în localitatea Greci, suntem ipresionaţi de intrarea în acest sat foarte cochet. Am mai văzut ceva sate din România, dar acesta este foarte îngrijit şi primitor.

Greci este o comună în județul Tulcea, Dobrogea, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Se întinde la poalele celor mai înalte vârfuri din Munții Dobrogei, dintre care cel mai înalt este vârful Greci (Țuțuiatu) 467m. Bătrânii satului numesc cel mai înalt vârf "Ghiunaltu" și pe următorul "Calcata". Înainte au existat cariere de granit și, se pare din legende locale, de uraniu, dar în prezent nu se mai exploatează aproape nimic.
Este o comună compusă dintr-un singur sat, organizarea aceasta fiind aleasă din cauza suprafeței foarte extinse și a numărului mare de locuitori al satului. Zona depresionară pe care este amplasată comuna este străbătută pe direcția nord-vest—sud-est de pârâul Recea.


Din centrul satului, urmăm drumul spre stânga, urmărind marcajele cu triunghi albastru . Ne dorim să ajungem la marginea satului, de unde începe traseul spre vârf, la capătul străzii 
Ţuţuiatu. Când ajungem acolo, găsim foarte multe maşini, semn că este aglomerat pe traseu. Din fericire pentru noi, am ajuns destul de târziu şi asta înseamnă că avem două avantaje: unul este că lumea deja coboară de pe traseu, iar al doilea este că soarele nu mai arde atât de tare ca în miezul zilei.
Parcăm maşina în locul special amenajat, ne echipăm rapid şi pornim pe traseu.

SFAT! Recomandarea mea pentru acest traseu este următoarea: Dacă veţi parcurge acest traseu în perioada de primăvară-vară-toamnă, mai mult ca sigur veţi alege o zi însorită. Crestele acestor munţi sunt golaşe, aşa că trebuie să vă feriţi în primul rând de razele solare puternice, având la voi cremă cu protecţie solară, haine adecvate anotimpului, şapcă sau buff, precum şi multă apă, doarece nu sunt surse de apă pe traseu. Mai mult, există avertizări pentru perioada de vară pentru căpuşe şi vipere. Nu plecaţi pe traseu dacă nu sunteţi pregătiţi, chiar dacă pare un traseu scurt!
Pornim pe traseul propriu-zis urmărind marcajele, pe poteca vizibilă, printre stânci şi flori, urcând lejer pantele versantului stâng al Văii Morsu. Chiar la începutul traseului, pe firul puternic erodat al văii, vedem fostele barăci ale muncitorilor ce prelucrau granitul. Pe versantul din dreapta, în sensul de mers, se conturează drumul ce duce spre fosta carieră de granit situată sub vârful Ţuţuiatu, pe muchia Ghinalţu, drum pe care îl vom traversa mai târziu.

Marcajul este aplicat pe pietre şi pe colţurile de stâncă ce ies din sol, traseul este uşor şi plăcut, strecurându-se printre tufe şi traversând porţiuni de păşune plină de flori, mai ales muşeţel sălbatic.Nici nu am pornit bine şi ne oprim la o sesiune de poze.
Începem urcarea lină pe Valea Morsu, care este cuprinsă între versanţii care coboară din două dintre cele mai înalte vârfuri ale Munţilor Măcin, Vârful Călcata (430m) la nord-vest şi Vârful Ţuţuiatu (467m) la sud-est.
Continuăm să urcăm încet, prin soare, traversăm un vâlcel cu vegetaţie pitică şi trecem rapid printre ravene. Pe lângă potecă observăm şi câţiva tei, care stau să înflorească.
În scurt timp apar pietrele şi fragmentele de stâncă prăbuşite din munte, trecând printr-o zonă stâncoasă. La aproximativ jumătate de oră de la plecare ajungem la drumul de carieră, iar poteca continuă să se strecoare printre blocuri de piatră şi copaci. 
Încep să se deschidă şi priveliştile spre versatuntul de visavis şi vedem şi localitatea Greci de la înălţime. Copacii sunt din ce în ce mai rari, aşa că profităm de fiecare şansă de a sta la umbră.
Marcajul triunghi albastru apare din loc în loc, conducându-ne spre Şaua Ţuţuiatu. În permanenţă trecem pe sub vârful unde ne dorim să ajungem, vâzând printre stânci steagul României fluturând în vânt. Totuşi, poteca pare că ne conduce pe sub vârf, ocolindu-l.
La un moment dat, simţim că ne îndepărtăm de vârf, când ajungem în Şaua Ţuţuiatu. Bineînţeles că nu ştiam unde suntem, dar am văzut că poteca se îndepărtează de vârf. Aşa că, am dibuit prin vegetaţie o potecuţă îngustă, care pare că se îndreaptă spre vârf şi am urmat-o.
Am traversat o zonă cu stâncării şi am continuat să urcăm pentru 15 minute pe noua potecă nemarcată. Apoi, iar am simţit că ne îndepărtăm de vârf, aşa că l-am ochit cu ajutorul steagului ce flutura în vânt şi am pornit spre el, printre stânci şi vegetaţie pitică.
După vreo oră şi jumătate de mers lejer am ajuns la vârf, dar ţin să spun că ultima urcare a fost susţinută şi greoaie din două motive: soarele arzător şi panta accentuată. Vreo 20 de minute am urcat orbeşte, dar am ajuns la Vârful Ţuţuiatu.
De pe vârful stâncos ni se oferă o spendidă panoramă aproape în tur de orizont. Doar spre est privirea se opreşte în coroanele copacilor care ating înălţimi superioare vârfului.
Facem o pauză mai lungă de masă, de admirat împrejurimile şi, bineînţeles, de poze. Urcarea per total a fost uşoară, exceptând ultima parte spre vârf, dar cred că acest traseu poate fi parcurs de oricine, orice condiţie fizică ar avea.

Vârful Țuțuiatu este vârful muntos cel mai înalt din Munții Măcinului, județul Tulcea. Altitudinea sa este 467 metri. Urmare a unei erori din perioada întocmirii primelor hărţi ale Munţilor Măcinului denumirea vârfului a fost inversată cu cea a varfului vecin, Ghinaltu. In urma unei decizii administrative recente, probabil iulie sau august 2020, vârfurile au fost redenumite cu denumirile localnice de dinaintea cartării. Astfel denumirea actuala a vârfului este Ghinaltu.
Pentru coborâre puteţi alege acelaşi traseu. Noi am coborât până în Şaua Ţuţuiatu, de unde am încercat să mergem înainte, urmând poteca care se contura vag sud. Am mers câteva minute în această direcţie, până când poteca s-a pierdut şi am zărit un drum de sat spre care am început să coborâm pur şi simplu. Am reuşit să facem un circuit, dar coborârea a fost făcută la întâmplare, pentru că nu pot spune că am gasit vreo potecă evidentă, chiar şi nemarcată. După aceea ne-am îndreptat spre maşină pe străduţele prăfuite ale satului.

Vă mulţumesc pentru vizita pe blog şi dacă aveţi întrebări, le puteţi scrie în zona de comentarii de mai jos. Cărări cu soare vă doresc şi la final vă las cu câteva detalii din Măcin.
Textul conţine pasaje din Colecţia Munţii Noştri, Măcin, de Mihail Gabriel Albotă, Editura Sport-Turism, 1987 şi Wikipedia.

mai, 2021

Harta traseului

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI

TRASEE ÎN BREAZA

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU

Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.

TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.

SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.

GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.

TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut  pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.

TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.

NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.



Ne-am întâlnit cu ursul pe traseu spre Refugiul Coştila

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI Căminul Alpin Buşteni - La Măsurătoarea Urşilor (1310m) - Cimitirul Simbolic (1425m) - Refugiul Coştila (169...