Showing posts with label poiana mare. Show all posts
Showing posts with label poiana mare. Show all posts

Thursday, October 17, 2019

Toamna pe dealurile din Măneciu spre Vârful Poiana Mare

TRASEU MONTAN ÎN MUNŢII GROHOTIŞULUI

Măneciu Ungureni (655m) -
Releul de pe Vârful Poiana Mare (1208m)

Durata traseu: 4h
Diferența de nivel: 553m
Dificultate: ușor
Distanța: 12 km
Marcaj: 


Jump to search


MUNŢII GROHOTIŞULUI sunt o grupă muntoasă a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Grohotișul, având 1.768 m. Masivul se află pe teritoriul județului Prahova, la limita cu județul Brașov, fiind încadrat la vest de Munții Baiului și la nord-est de Munții Ciucaș.

TRASEU Acest traseu este unul ușor de parcurs, pentru că se poate merge în totalitate pe drumul forestier ce pleacă din Măneciu Ungureni și ajunge la releul de pe Vârful Poiana Mare.
   Nu prezintă dificultăți, iar diferența de nivel relativ mică îl face să fie foarte ușor de abordat. Poate fi parcurs la fel de ușor și cu bicicleta.

ACCES Acest traseu pornește din localitatea Măneciu-Ungureni care se află pe drumul național DN1A ce leagă Vălenii de Munte de Cheia.



harta traseului

   Intrăm în localitatea Măneciu-Ungureni, venind dinspre Ploieşti și mergem până aproape de ieșirea din localitate, spre Cheia. Drumul național face o curbă mai strânsă spre dreapta, chiar peste un mic pod. Primul punct de reper este o troiță de lemn de pe partea dreaptă a drumului, exact înainte să vedem indicatorul de ieșire din localitate.
   În dreptul troiței e destul loc pentru a parca maşina și tot de aici pornesc și alte trasee montane spre Tabla Buții (marcaj cruce albastră) și spre Valea Stânii (marcaj cruce galbenă).
   Traseul nostru începe de pe partea opusă a drumului, așa că vom traversa cu atenție drumul național și vom merge puțin mai în spate, chair pe podul mic din curbă. Nu vedem niciun marcaj la pornire sau vreo plăcuță indicatoare, dar ne hotărâm să începem să urcăm.    După câteva minute de urcuș destul de accentuat, observăm primul marcaj cu banda galbenă puțin șters, dar încă vizibil.



Punctul de pornire al traseului
   Ne încălzim bine pe această porțiune, dar suntem bucuroși că am nimerit drumul cel bun. Cu toată documentarea pe care am făcut-o înainte de a veni, tot nu găsisem un punct exact de plecare pe traseu. Am mai citit că remarcarea s-a făcut de curând, dar marcajele erau destul de vechi și șterse.
   În zece minute ajungem deja la poienile de deasupra orășelului Măneciu-Ungureni. De pe hartă părea că vom ajunge într-o deschidere a pădurii, dar încă suntem înconjurați de copaci. Și nu orice copaci. O pădurice tânără de mesteceni formează un labirint în care ne simțim ca în povești. Aproape că nici nu mai contează că nu se vede poteca.
   Poteca nu se vede clar și pentru puțin timp ne simțim pierduți. Mergem puțin spre dreapta, urmărind un soi de potecuță pe marginea râpei. Avem noroc și găsim la un moment dat un arbore mai bătrân cu un marcaj vechi și astfel ne dăm seama că suntem pe drumul cel bun. Alături de banda galbenă apare și un marcaj vechi cu albastru, dar nu știm ce reprezintă. Tot ce contează este că am găsit un soi de marcaj și că mergem în direcția bună.
   Trebuie să mergeți mereu ușor spre dreapta, pe marginea unei râpe adânci. Astfel nu vă veți afunda prea tare în acest labirint de poveste. Vă veți da seama destul de ușor la fața locului pe unde să mergeți, iar această porțiune este scurtă.
   După labirintul de mesteceni ajungem într-o pădurice de conifere. Găsim un marcaj pe un copac, dar ne dăm seama greoi că aici trebuie să facem dreapta. Traversăm acest vâlcel și ajungem rapid în poiană. Suntem pe platoul Podurilor, deasupra sătucului Măneciu. Credeam că de aici vom vedea o panoramă asupra lacului, dar nu se vede încă. 
   De la șosea până în poiană am făcut doar 20 de minute, cu toate că ni s-a părut că a durat mai mult, pentru că ne-am tot învârtit în loc să căutăm poteca. Într-un final a fost destul de ușor, așa că ne bucurăm de razele timide ale soarelui de octombrie și de o pauză scurtă.
   Nu ne este foarte clar pe unde se continuă traseul, dar hotărâm să traversăm întreaga poiană, mergând spre stâlpii de curent din fața noastră. Văzusem pe hartă că urma să ne intersectăm cu drumul forestier, așa că am dedus că acolo trebuie să fie.
   La capătul poienii găsim o urmă de marcaj în apropierea unui fag singuratic, pe trunchiul unui copac uscat. Tot aici vedem și un izvor, Valea Secuianca, fir de apă ce izvorăște chiar de sub Poiana Mare. Din păcate pentru noi izvorul era secat, așa că trecem chiar pe lângă el și ajungem în drumul forestier.
   Găsim rapid marcajul pe stâlpii ce străjuiesc drumul forestier și continuăm la deal, spre stânga.
   Până în acest punct am făcut aproximativ 30 de minute de la plecarea din drumul național. Cu toate că acesta este traseul marcat cu banda galbenă, suntem convinși că am fi putut ajunge aici mult mai ușor, urmând acest drum forestier. Cu toate astea, ne-am bucurat de traseul pe care l-am parcurs și ne continuăm drumul într-o urcare ușoară.
  Momentul mult așteptat a venit. Avem în sfârșit o frumoasă panoramă a lacului de acumulare Măneciu, străjuit de vârful golaș ce se vede în spatele lui, vârful Piatra lui Crai(1473m), al doilea vârf ca înălțime al munților Tătaru.
   În continuare am decis să urmăm acest drum forestier ce șerpuiește în urcare ușoară. Poteca marcată are și câteva scurtături, dar pentru că nu sunt destul de clare, nu ne-au atras prea tare.
   Străbatem pantele muntelui Poiana Mare până vom ieși la golul alpin și mai apoi la releul de pe vârf. Ne bucurăm de pădurea de mesteceni aurii și de panorame ale văii Teleajenului.
   Pe acest drum forestier am mers aproximativ 1,15h până am ajuns la golul alpin. Aici vedem o stână pe partea dreaptă și continuarea drumului forestier, spre dreapta.
   Alegem să mai facem o pauză scurtă în acest punct pentru că ni s-a părut că am mers destul de mult și cu toate că ne așteptam să fi ajuns deja, nici urmă de releu.
   La ieșirea la golul alpin, drumul forestier face o curbă la stânga și acolo vom vedea din nou marcajul pe o piatră mai mare. Din fericire, mai avem de mers maxim zece minute până la releu, stația automatizată ce marchează vârful Poiana Mare.
    De la releu drumul se continuă pe același marcaj, banda galbenă, spre vârful Nebunul Mare.
   Din păcate noi nu am reușit să ajungem până pe acest vârf ce promitea priveliști extraordinare, dar am mai mers circa 30 de minute prin pădure, pe traseul marcat.
   Am avut și de această dată neclarități asupra traseului, pentru că se desprind destul de multe poteci adiacente, iar traseul principal, deși marcat, nu este foarte clar semnalizat.
În dreptul releului traseul se continuă spre vârful Nebunul Mare printre acești stâlpi.

La următoarele două intersecții se merge spre dreapta. Apare și marcajul în scurt timp.

La un moment dat se văd crestele abrupte ale Bucegilor.

Se merge pe curbă de nivel prin pădure.

   La un moment dat am hotărât să renunțăm la ultima parte pentru că era deja târziu și pierdusem deja prea mult timp pe la intersecții.
   Cu promisiunea de a reveni în scurt timp, ne vom întoarce spre mașini pe același traseu.
   La întoarcere decidem să încercăm și scurtăturile prin pădure pentru a face drumul mai interesant. Am nimerit câteva care scurtează destul de mult curbele largi ale forestierului, dar care, bineînțeles, sunt mai abrupte.
   La un moment dat am dat de niște localnici și i-am urmat îndeaproape pentru că știau mai bine ca noi scurtăturile. Astfel am mai avut parte de o panoramă a lacului și de un pont pentru restaurantul la care vom lua cina.
   La întoarcere, drumul dintre releu și locul unde aveam parcată mașina, la troiță, l-am parcurs într-o oră și jumătate. Am coborât puțin şi pe traseul marcat cu crucea albastră, pentru că voiam să vedem și lacul de aproape. Nu am avut noroc însă. Am dat de niște porți închise și am hotărât să ne întoarcem la mașină.

   La recomandarea localnicilor am ales să mâncăm la pensiunea Lacurile Păstrăvilor, care se află în localitatea Izvoarele, la aproximativ 6 kilometri de Măneciu. Vă recomand cu drag să încercați un păstrăv proaspăt, crescut natural în lacurile complexului. Pensiunea dispune de 8 camere, restaurant, terasă lângă lacuri și oferă un cadru perfect pentru pescuit.


   Cu promisiunea de a reveni în munții Grohotiș pentru a încerca și alte trasee de drumeție, vă mulțumesc pentru vizita pe blog și vă aștept să reveniți pentru noi idei de trasee montane.

Octombrie, 2019

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI

TRASEE ÎN BREAZA

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU

Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.

TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.

SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.

GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.

TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut  pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.

TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.

NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.



Ne-am întâlnit cu ursul pe traseu spre Refugiul Coştila

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI Căminul Alpin Buşteni - La Măsurătoarea Urşilor (1310m) - Cimitirul Simbolic (1425m) - Refugiul Coştila (169...