Thursday, June 15, 2017

Şaua Strunga şi rhododendron de Leaota

TRASEU MONTAN CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI ŞI MUNŢII LEAOTA

Moeciu de Sus (950m) - Poiana Guțanu (1467m) - Șaua Strunga (1909m) - Șaua Strungulița (1938m)- Vârful Bucșa (1846m) - Moeciu de Sus (950m)
Urcare : 5,30h (*cu tot cu pauze)
Coborâre : 2,30h (*cu tot cu pauze)
Diferența de nivel : 988m
Dificultate : mediu
Marcaj : + + + nemarcat

   In tura trecută din Piatra Craiului admiram abruptul vestic al Bucegilor din depărtare și am decis încă pe atunci că în viitorul apropiat vom face un traseu acolo. Iată că a venit momentul să descoperim aceste locuri în luna iunie, când rododendronul este înflorit. Așa că vom bifa două lucruri în acelaşi timp, profitând de vremea frumoasă și de acest traseu circuit din Bucegi până în Leaota.

   Din București spre Moeciu de Sus am plecat de dimineață, în jur de ora 7.00. La ora 10.30 porneam deja pe traseu din dreptul barierei de la capătul satului, de unde accesul auto este interzis. Am parcat în apropiere, am încărcat rucsacii cu apă, ceva de mâncare (căci nu există cabane pe acest traseu) și câteva haine în plus în caz de vreme nefavorabilă.
   Acest traseu poate fi parcurs cu o oarecare ușurință, mai ales într-o zi de vară, căci veți avea destul timp de a zăbovi în minunatele poieni din golul alpin. Cu toate pauzele pe care le-am făcut pe traseu am reușit să îl parcurgem în 8 ore de mers. Timpul de parcurgere al traseului poate crește în cazul în care sunteţi mai sedentari, dar vă puteți face o idee dacă sunteţi în timp urmărind indicațiile de pe indicatoare sau din experiența noastră, citind acest blog.
   Vă doresc lectură plăcută sau călătorie frumoasă! Să pornim la drum!
  
Moeciu de Sus (bariera) - Poiana Guțanu : 1h triunghi roșu

 Trecem bariera ce oprește accesul auto și urmăm drumul forestier pentru circa 1 km. Ne facem astfel încălzirea timp de 20 de minute acompaniați de apele repezi și reci ale Râului Bângăleasa. Găsim în curând un stâlp cu plăcute indicatoare iar noi vom urmări în continuare traseul marcat cu triunghi roșu spre Poiana Guțanu. 
   Traversăm apa pe un pod spre stânga și începem urcarea propriu zisă.
 Timp de 40 de minute vom avea parte de un urcuș mediu pe Culmea Pleşei, pe serpentine formate pe un vâlcel îngust. Câștigăm repede în altitudine dar suntem nevoiți să ne mai tragem sufletul din când în când cu pauze scurte de respiro. După aproximativ o oră de la plecare ieșim în partea de jos a Poienii Guțanu și primele panorame asupra dealurilor din Moeciu se deschid in vale.
Poiana Guțanu - Șaua Strunga : 2h banda roșie

   In partea de jos a poienii apar următoarele indicatoare de direcție iar noi vom urma în continuare banda roșie, spre Cabana Padina, deși nu vom ajunge până la ea în această tură.
   Hotărâm să traversăm mai întâi poiana și să facem o pauză de masă în partea ei superioară. Urmăm poteca ce se face ușor o curbă spre dreapta prin pajiștile luminate de soare. Ne bucurăm la vederea crestelor Bucegilor în depărtare.
   In scurt timp trecem pe lângă fosta cabană de vânătoare Bângăleasa și urmând poteca tot înainte spre pădure, vom găsi în partea superioară un indicator spre Bran, prin Şimon, marcat cu bandă albastră.
   Facem aici prima pauză mai lungă, în jur de 40 de minute, pentru a mânca ceva, dar și pentru a ne bucura de liniștea din poiană și de priveliștea spre Piatra Craiului, cu satele de la baza muntelui, Peștera și Măgura, unde am fost într-o tura anterioară.
   După această pauză bine meritată, pornim mai departe, urmărind triunghiul roșu și banda roșie ce merg pentru încă 10 minute împreună, pe poteca largă ce urcă ușor.
   Vom ajunge la următorul indicator, la o deschizătură a pădurii, unde cele două trasee se despart. Triunghiul roșu merge spre stânga spre Vârful Omu iar noi vom continua ușor spre dreapta, pe poteca pe care suntem deja, pe la marginea pădurii, spre Cabana Padina.
   Timp de 20 de minute vom străbate pădurea de conifere urmărind marcajul cu bandă roșie. Trecem peste câteva pârâiașe și pe sub câteva trunchiuri de brazi căzuți. Avem parte de un urcuș mediu în această porțiune a traseului și am observat câteva urme de animale prin noroi, drept pentru care am făcut ceva gălăgie prin pădure!
   Ieșim însă repede la lumină și deodată se deschide în fața noastră un peisaj superb în golul alpin.
   Poteca continuă pe la baza Muntelui Grohotișul, cu ale sale stânci impunătoare străjuite din loc în loc de jnepeni. In depărtare se vede Șaua Strunga, care este următorul punct de atins de pe traseul nostru.
   Traversând poienile de la baza muntelui, avem parte de un spectacol de culori, luna iunie fiind luna florilor pe munte. Peisajul este absolut superb și ne îmbie să facem cate o pauză din loc în loc și zeci de fotografii. In orice colț ai privi, natura iți va face o surpriză plăcută cu fiecare ocazie.
   Poteca se conturează în depărtare în urcare ușoară, trecem pe lângă o stână păzită de un câine ciobănesc, care este legat din fericire, căci ne-a simțit prezența și l-am auzit lătrând de departe.

   Mai facem o pauză scurtă de leneveală la soare în timp ce o cireada de văcuțe trece pe lângă noi, păscând în voie în acest peisaj ireal de frumos.
   Ne bucurăm de toate și de tot și ne continuăm urcușul spre Șaua Strunga pe care o vedem din ce în ce mai aproape.
   După aproximativ două ore de la plecarea din Poiana Guțanu, ajungem în șaua ce desparte Strungile Mari (2089m) de Strungile Mici (1988m) și trecând puțin pe partea cealaltă a muntelui observăm în curând refugiul turistic Șaua Strunga.


   Alegem să mai facem aici o pauza de 15 minute pentru a ne relaxa puțin și a ne bucura de peisajul ce se deschide spre Muntele Cocora și Piciorul Babelor, unde putem observa în depărtare chiar și Cabana Babele.

   Refugiul a fost renovat recent și arată excelent cu toate că nu este în totalitate gata. Dispune de 7 locuri de dormit la prici, dar poate adăposti până la 15 oameni în caz de vreme nefavorabilă.
   În iunie 2016, Asociația Om pe Munte a început proiectul de renovare a refugiului din Șaua Strunga. Au fost montate: cuiere, o trusă de prim-ajutor, două lămpi de lumină (una la interior și una la exterior) și în viitorul apropiat se vor monta și prize USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, un dulap și o masă. Încă se caută donatori și voluntari pentru finalizarea refugiului și pentru activități asemănătoare în viitor.

Șaua Strunga - Șaua Strungulița : 15min banda roșie

   De la refugiul Strunga pornim cu greu, orientându-ne după indicatorul ce arată direcția spre Cabana Leaota, pe marcaj banda roșie.
   Până în Șaua Strungulița vom avea parte mai mult de o plimbare printre mii de flori și de o urcare aproape insesizabilă. Am găsit chiar și gențiane, cele mai albastre flori! Gradina botanică a Bucegilor este deschisă tot timpul anului pentru cine dorește să o viziteze!
   Traseul ocolește stâncile ce formează Colții Strungii și ajunge rapid în Șaua Strungulița, la 1988m. De aici mai pornește un traseu marcat cu punct galben către Cabana Bolboci, prin Șaua Lucăcilă (4h), dar noi vom urma în continuare banda roșie în coborâre spre Leaota. 
   Undeva în vale vedem în sfârșit rezervația de rododendron! Se pare că am prins perioada perfectă de a-i vedea înfloriți! Peisajul este spectaculos și bucuria de a ajunge la timpul potrivit este și mai mare!

Șaua Strungulița - Vârful Bucșa : 30min banda roșie

   Din Șaua Strungulița coborâm prima parte puțin mai accentuat, dar este o porțiune scurtă.
   Vârful Bucșa se vede în depărtare, dar deocamdată nu el este ținta noastră.
   Dealurile sunt pline de rododendron înflorit și ne oprim din metru în metru să prindem cea mai bună fotografie. Din zecile de instantanee pe care le-am făcut a fost extrem de greu să aleg doar câteva pentru blog. In orice direcție priveam părea și parcă și mai frumos!
   Vă las să vă bucurați de fotografii și sper să vă conving să mergeți să le vedeți chiar la fața locului pentru că merită!
   Cele 30 de minute în care am fi putut parcurge aceasta porțiune a traseului s-au transformat într-o oră, dacă nu mai mult, căci timpul parcă stătea în loc. Poteca este superbă, mergând chiar pe creastă, cu priveliști în toate direcțiile. Dealurile domoale ale Masivului Leaota se deschid tot mai mult, iar poteca merge direct spre Vârful Bucșa(1846m). Pentru a ajunge acolo însă, vom mai străbate un scurt pasaj în coborâre pentru a urca apoi spre punctul cel mai înalt. Vârful nu este marcat cu vreo plăcută, dar veți ști cu siguranță când ați ajuns acolo.


Vârful Bucșa - Moeciu de Sus : 2,30h triunghi roșu + nemarcat
   Din Vârful Bucșa am ales să urmăm triunghiul roșu până când ne-am răzgândit... Poteca coboară destul de abrupt în prima parte, prin golul alpin și vegetația se schimba foarte repede, ierburi înalte mascând poteca îngustă.
   Traseul este marcat cu triunghi roșu pe stâlpi montați din loc în loc până vom intra în pădure. Avem ultima ocazie să ne uităm în vale către Moeciu, care pare destul de departe.
   Urmează să intrăm în pădure și în scurt timp ne întâlnim cu niste localnici care pe care îi întrebăm bineînțeles, cât mai este până în sat. Ei ne recomandă să urmăm drumul forestier pentru circa o oră, până vom ajunge la bariera de unde am plecat. Am făcut cam două ore până jos, dar tot a meritat alegerea.
   Urmărind triunghiul roșu, ajungem destul de repede la drumul forestier și ne gândim că ar fi o variantă mai bună decât coborârea prin pădurea deasă pe potecă.
   Astfel, vom părăsi traseul marcat și vom urma drumul forestier lat. Marcaje nu mai găsim, dar văzând urme de roti ne gândim că sigur vom ajunge unde trebuie. Avem parte și de câteva pante mai abrupte, dar în mare parte drumul este destul de lin.
   Ajungem la un moment dat la un pârâiaș ce șerpuiește timid pe drum, dar pe măsură ce coborâm se transformă într-un adevărat râu. Ne gândim că este ceva destul de ciudat cum poteca noastră s-a transformat într-un râu în toată regula. Mergem pe lângă el sau chiar prin apă pentru o perioadă, dar ca în povestirile de pe Discovery ne gândim că dacă urmărim apa la vale, este sigur ruta cea bună:)).
   Ceea ce ne-a ajutat în schimb mai mult la liniștea mentală a fost aplicația Munții Noştri, pe care o aveam instalată pe telefon, cu harta Munților Bucegi descărcată.
Cu toate că pe hartă nu apare acest drum forestier, am putut urmări unde suntem în fiecare moment și acest lucru ne-a ajutat destul de mult. Pe hartă apărea practic traseul Râului Bărbulețu, pe care l-am urmat până am ajuns pe drumul marcat pe hartă.
   Vă las aici un print screen cu harta traseului de astăzi și coborârea pe drumul forestier, desenată cu verde.

   Intersecția cu drumul marcat pe hartă o veți recunoaște, căci drumul va fi cu mult mai bun, și veți vedea chiar și un canton forestier pe partea stângă. De acolo am mai făcut aproximativ 30 de minute până la bariera unde am lăsat mașina, iar ultimele 10 minute ne-am relaxat picioarele în apa rece a râului.
   La ora 18.30 eram deja în mașină, pe picior de plecare spre Bucuresti, dar am mai făcut o scurtă oprire la Taverna Moeciului pentru o cină absolut delicioasă. Vă recomand cu drag să încercați borș de găină, cartofi prăjiți cu brânză, ardei copți și bineînțeles o porție de papanași.
   A fost finalul perfect al unei zile minunate!

   Traseul a fost unul spectaculos, cu multe obiective, peisaje de vis, stânci, flori, poteci de toate felurile, această diversitate făcându-l un traseu pentru toate gusturile.
Sper că v-a plăcut și că îl veți parcurge și voi în viitorul apropiat. Vă aștept în continuare pe blog pentru noi aventuri și idei de trasee montane.

iunie, 2017

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI

TRASEE ÎN BREAZA

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU

Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.

TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.

SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.

GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.

TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut  pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.

TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.

NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.

No comments:

Post a Comment

Ne-am întâlnit cu ursul pe traseu spre Refugiul Coştila

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI Căminul Alpin Buşteni - La Măsurătoarea Urşilor (1310m) - Cimitirul Simbolic (1425m) - Refugiul Coştila (169...