Showing posts with label Vârful Suluku Mare. Show all posts
Showing posts with label Vârful Suluku Mare. Show all posts

Friday, June 19, 2020

Ne-a prins ploaia în Măcin !

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII MĂCINULUI
CULMEA PRICOPANULUI

Cariera de Piatră (36m) - Vârful Suluku Mare (370m) - Vârful Suluku Mic (316m) - Piatra Râioasă (346m) - Vârful Vraju (335m) - Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (35m)

Timp de parcurgere: 5h ( cu pauze )
Intersecţie - Vârful Suluku Mare - 1,40h
Vârful Suluku Mare - Vârful Piatra Râioasă - 30min
Vâful Piatra Râioasă - Vârful Vraju - 35min
Vârful Vraju - Mănăstirea Izvorul Tămăduiri - 1h
Marcaj: 
Distanța: 10 km
Diferența de nivel: 370m
Dificultate: uşor
Stare marcaje: bună
Sezonalitatea: tot timpul anului


TRASEU
Vă pot spune sincer că nu am avut aşteptări prea mari de la acest traseu. Dar, o dată ajunşi în creastă, părerea ni s-a schimbat total. Peisajul este fascinant, priveliştile merită urcuşul, domol în mare parte, iar poteca este superbă.
Nu am avut norocul să ne iasă în cale broaştele ţestoase dobrogene (Testudo graeca ibera), dar ne-am bucurat de o mulţine de flori colorate şi de... dude.
Acest traseu nu prezintă dificultăţi tehnice şi cred că poate fi parcurs de persoanele cu puţină condiţie fizică, deoarece creasta are multiple porţiuni de urcuşuri şi coborâşuri. Nu am găsit surse de apă, aşa că vă recomand să aveţi destulă apă în rucsac, (1-2 litri), precum şi mâncare, ceva de pus pe cap pentru zilele călduroase şi loţiune de protecţie împotriva căpuşelor.

ACCES
Noi am pornit din Bucureşti spre Măcin, urmând ruta Bucureşti - Slobozia - Brăila - Măcin (235km - 3,30h). Din Brăila vom trece peste Dunăre cu bacul la Smârdan, după care mai avem de parcurs 13 kilometri până în oraşul Măcin, urmând malul drept al Braţului Măcin (Dunărea Veche).
Cursele cu bacul, între cele două puncte - Brăia şi Smârdan - au loc zilnic, 24/7. Călătoria cu bacul are o durată de aproximativ 2 minute. Fiecare bac pleacă spre malul vecin la momentul încărcarii bacurilor. Noi am avut o experienţă plăcută, căci nu am aşteptat foarte mult ca bacul să fie încărcat. Există cinci feriboturi care fac legătura între cele două maluri, iar timpul de aşteptare este, în medie, de aproximativ 10 minute. Noaptea, după ora 22:00, trecerea se face din oră în oră. Preţul unei treceri este de 23 Ron pentru autoturisme plus 3 Ron pentru persoane.

Măcin este o localitate situată pe malul drept al braţului Măcin, la limita nordică a fostei Bălţi a Brăilei, al doilea oraş din judeţul Tulcea ca număr de locuitori.
Străbatem oraşul pe drumul principal şi vom ieşi la capătul opus. Apoi vom face dreapta pe un drum forestier, unde găsim şi primele indicatoare, spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Cu maşina ajungem mult mai repede, decât timpul de 30 de minute trecut pe indicator.

În faţa noastră se înalţă semeţe vârfurile Munţilor Măcinului, pe care le vedem pentru prima dată. Totuşi, un nor negru de ploaie se vede desupra crestei. "Mai bine să plouă, decât să ne bată soarele în cap" ne zicem în gând şi îi dăm înainte !
Pelerine - Check ! Autan - Check !

În Munţii Măcinului se percepe o taxă de intrare pe traseele marcate (6 Ron de persoană) care se poate achita la sediul APNMM din Tulcea, la punctul de lucru din Măcin și la rangerii administrației.

MUNŢII MĂCIN
Masivul muntos al Măcinului, având înălţimile maxime cu puţin peste 400 de metri, afişează o siluetă impozantă, cu povârnişuri pronunţate, fiind alcătuit din roci foarte vechi. Este adevărat că cei care au străbătut crestele falnice ale Carpaţilor nu mai pot fi impresionaţi de înălţimile modeste ale acestor munţi (467m în Vârful Ţuţuiatul). Dacă avem în vedere însă, apreciabila diferenţă de nivel dintre poale şi zona de creastă (300-450m), precum şi înfăţişarea lor alpină din unele porţiuni cu pante abrupte şi stâncoase, credem că orice drumeţ se poate lăsa uşor convins să încerce un traseu montan şi în această zonă a ţării.
Creasta accidentată şi stâncoasă a Culmii Pricopanului, aşezată spre vest, mai aproape de albia Dunării, reproduce, la scară mai mică, bineînţeles, semeţia caracteristică crestelor munţilor Făgăraş. (Colecţia Munţii Noştri - Măcin - Mihail Gabriel Albotă)

Povestea Munţilor Măcin, la scară geologică, este o poveste tumultoasă, şi este legată de formarea unui nou supercontinent.
Acum 370-270 de milioane de ani s-au format munţi înalţi în urma ciocnirii continentului nordic Laurussia, cu continentul sudic, Gondwana. Această perioadă este perioada formării munţilor Hercinici care, foarte probabil, au avut înălţimi comparabile cu ale lanţului carpatic de azi. Tot atunci sunt puse în loc rocile de magmatic, care se văd azi în Culmea Pricopanului şi în dealurile de la Greci.
Istoria îndelungată şi povestea geologică tumultoasă duc împreună la o remarcabilă diversitate geologică a Munţilor Măcinului, caracterizată prin existenţa într-un areal atât de mic a unor formaţiuni geologice de vârste atât de diferite şi de structuri diverse, cum sunt cele de tip magmatic, metamorfic, sedimentar sau vulcanic.
Formaţiunile geologice din zona Munţilor Măcinului conţin informaţii importante cu privire la deriva continentelor, migraţia polilor magnetici, tectonica microplăcilor şi sechestrarea carbonului în carbonifer. (Asociaţia pentru educaţie continuă "Euro-Perspectiva", în cadrul proiectului "Ambasadori măcineni ai mediului")

PORNIM ?
Parcăm maşina la intersecţia de drumuri forestiere, în apropierea indicatorului care ne arată Culmea Pricopanului - 30 de minute. Noi am ales să facem circuitul în sensul invers acelor de ceasornic, astfel că vom porni spre dreapta, spre Valea Şerparu.
Mergem pentru aproximativ 5 minute, până vedem un alt drum forestier care se desprinde spre dreapta, spre munţi. Este practic primul drum evident la dreapta.
Imediat ce intrăm pe Valea Şerparu, găsim un indicator pe care citim informaţii despre acest traseu:
Traseul Culmea Pricopanului poate fi considerat traseu de geoturism deoarece poartă paşii vizitatorului printre formaţiuni geologice spectaculoase, care au luat naştere acum aproximativ 255 milioane de ani. Masivul Pricopan, din punct de vedere peisagistic, constituie creasta cea mai spectaculoasă din aria parcului naţional, fiind caracterizată prin uriaşe formaţiuni granitice, stânci semeţe şi panorame vaste de jur împrejur, asupra Depresiunii Măcin, Dunării, Depresiunii Luncaviţa, şi chiar oraşele Galaţi, Brăila, Reni. Poteca parcurge pajişti de stepă, ochiuri de silvostepă şi stâncării presărate cu arbori de uscăciune şitufărişuri de păducel, măceş şi sălcioară. (http://www.parcmacin.ro/)
Trecem pe lângă o căsuţă părăsită, absolut superbă, deşi într-un grad de degradare accelerat, şi urmăm poteca spre pădure. Este o pădure rară, luminoasă, iar poteca este lată, evidentă şi urcăm foarte uşor. Suntem deja în altă lume. Şi facem pauză imediat ce găsim nişte dude.
Continuăm urcarea foarte uşoară, urmărind poteca ce şerpuieşte prin rarişti ale pădurii. În aproximativ 40 de minute (cu pauze de dude) ajungem într-un punct unde găsim un indicator spre Pietrele lui Teo. Ne abatem din potecă pentru a le vedea. Avem deja parte şi de o privelişte spre oraşul Măcin, dar şi spre crestele stâncoase ale Munţilor Măcinului.

Monoliţii de granit erodat "Pietrele lui Teo"
Granitul se poate spune că ar fi roca cea mai răspândită din scoarță, fiind prezent în zonele tectonice sau sedimentare.Granitele se formează din magma acidă bogată în silicați, care vine din adâncime (fenomen favorizat de mișcările tectonice) și care în apropierea suprafeței pământului (adâncime de sub 2 km) se solidifică prin răcire lentă în crăpăturile scoarței având uneori un diametru de câteva sute de kilometri. Prin mișcări tectonice ulterioare formării granitului, sau prin procesele de eroziune și transport a apei, vântului, sunt îndepărtate straturile care acopereau granitul, acesta apărând la suprafață, fiind supus la rândul lui intemperiilor, razelor solare ce duce la o schimbare a culorii sale într-o nuanță gălbuie, mineralele mai puțin dure fiind erodate.
Aspectul granitului este diferit. În masa lui se pot vedea cristale de minerale de mărime de câțiva milimetri, culoarea granitului variază de la cenușiu deschis până la albăstrui, roșu, galben.
După ce facem această pauză de poze şi de admirat priveliştea, coborâm din nou în potecă şi o urmăm fidel, observând din loc în loc marcajul bandă albastră.
Trecem prin zone deschise, prin poieni pline de flori colorate, căci zicala "Luna iunie - luna florilor pe munte" se aplică şi aici.
Găsim primele pâlcuri de clopoţei dobrogeni, nişte flori rozalii pe care le vom vedea pe tot parcursul traseului.
Clopoţelul Dobrogean (Campanula romanica) este o specie simbol a Munţilor Măcinului.
Se dezvoltă pe terenurile stâncoase, ocupă fisurile stâncilor calcaroase, acolo unde s-a acumulat puţin sol provenit din praful răscolit de vânt. Se mai dezvoltă şi pe pietrişurile provenite din dezintegrarea rocilor, unde formează tufe de aproape un metru în diametru. Florile au forma unui clopoţel îngust, cu o lungime de 8-10 mm, de culoare violet palid.
După această zonă deschisă intrăm din nou în pădure. Zic în glumă că pare o pădure tropicală, cu liane, căci nu am mai văzut o astfel de pădure pănă acum. O traversăm rapid, iar la ieşire ajungem în prima zonă unde urcuşul este mai susţinut. Dar pentru foarte puţin timp. Trecem printr-o zonă cu stânci, pe care o depăşim repede.
E evident că nu pe stâncile astea trece poteca...
În continuare dăm de o poieniţă cu flori albe ce pare fermecată.
Poteca ne duce spre creastă şi, în sfârşit, simţim puţină răcoare, căci pănă acum am avut parte de o atmosferă aproape sufocantă, fără pic de adiere de vânt.
Apoi, trecem prin ultimul culoar de copaci şi în curând vom ieşi la gol alpin.
Trecem printr-o porţiune de unde vedem creasta Pricopanului, acoperită de un nor negru. Dar urcarea a meritat, n-a fost grea deloc, iar panoramele cuprinzătoare ne fac să credem că a meritat să venim până aici. Chiar dacă ne va prinde ploaia, căci e sigur că nu o putem ocoli, ne continuăm traseul... În viteză aş zice !
Flori peste tot, stânci în toate direcţiile... E incredibil cât de interesant e traseul ăsta, cu toate că nu ne-am aşteptat deloc ! Deja începem să ne schimbăm părerea despre Munţii Măcinului !
De la Pietrele lui Teo până la Crucea Albă am făcut aproximativ 40 de minute. Nu mai stăm decât pentru o poză, căci deja începe ploaia. Plecăm spre următorul punct al traseului - Vârful Suluku Mare.
Mai mergem încă 5 minute în urcare uşoară şi găsim indicatorul de pe vârf.
Vârful Suluku Mare (370m) este lipsit complet de vegetaţie arborescentă, este stâncos şi arid şi ne oferă o privelişte splendidă într-un tur de orizont complet. Păcat că pe noi ne-a prins ploaia, iar vârful nu e un loc prea bun de stat la poze, în acest caz. 
Când ne pregăteam de coborârea de pe vârf, primim şi un mesaj de la Extreme Alert. Avertizarea meteo de grindină, vijelie şi averse torenţiale ne-a pus pe fugă. La propriu. Ce naiba căutăm noi în creastă pe asemenea vreme ?
Coborâm repede în şaua dintre Suluku Mare şi Suluku Mic, gândindu-ne unde să ne adăpostim în caz de nevoie. Pe de altă parte, concluzionăm că ne convine mai mult vremea asta, decât să fi fost soare fără pic de nor.
Aşa că ochim două trei stânci sub care ne-am putea adăposti în caz că va veni potopul peste noi.
În această şa, spre stânga, spre Măcin, s-au format două văi. Prima seacă şi fără copaci, iar a doua mai adâncă şi împădurită, care pe timp de ploaie adună apele spre a le conduce în Valea Jijila. Aici, copacii încearcă să se urce spre creastă, fără să poată atinge însă vârfurile stâncoase inundate de soare în mod obişnuit.
Deocamdată picură puţin şi bate vântul, aşa că ne hotărâm să ne continuăm drumul spre Vârful Suluku Mic (316m). Practic am coborât în şaua dintre cele două vârfuri, iar acum trebuie să urcăm din nou. Al doilea vârfuleț, a doua urcare. Le-am numărat pe toate până la final, căci ne-am dat seama că am avut de urcat ceva vârfuri azi !
Trecem printre blocuri de stâncă şi ajungem destul de repede pe vârf, în circa 15 minute de la Vârful Suluku Mare.
În continuare, vom coborî din nou într-o şa şi vom urca pentru a treia oară pe ziua de azi, spre Vârful Piatra Râioasă (346m). Aproximativ 20 de minute a durat să parcurgem această porţiune. Poteca ne conduce în urcare spre vârf, dar nu urcă până la indicator. Vom părăsi poteca pentru a ajunge în al doilea vârf, ca înălţime, de pe Creasta Pricopanului.
Ploaia pare că ne ocoleşte, aşa că decidem să facem pauza de masă pe o stâncă, lângă vârf. Găsim o îngrămădire de stânci rotunjite de vreme, care ne oferă adăpost pentru a lua o pauză. Mai lungă de data asta, de vreo 40 de minute.
Panoramă spre Vârful Vraju
Panoramă spre Vârful Suluku Mare
După pauza asta, ploaia s-a oprit de tot, aşa că ne continuăm traseul. Urmează o coborâre pe pantele din partea de nord a Vârfului Piatra Râioasă, îndreptându-ne spre pădure.
La un moment dat, găsim nişte săgeţi care ne indică să mergem spre stânga, intrăm într-o pădurice rară, ieşind mai apoi la un mic gol al pădurii. Acolo găsim din nou o săgeată spre dreapta, urmând poteca îngustă din nou prin pădure.
În aproximativ 15 minute de la plecarea de pe vârf ajungem într-o altă şa, unde găsim băncuţele. Aici e o intersecţie de poteci şi suntem cumva deasupra carierei de piatră, de unde vine un drum mai lat, care este traseul pentru biciclete.
 De la băncuţe vom urca din nou, a patra oară pe ziua de azi, urmărind marcajul bandă albastră.
Vom urca printr-o vale străjuită de stânci cu forme ciudate, iar solul este arid, sfărâmicios şi alunecos. În spate vedem pantele abrupte, stâncoase şi cu numeroase blocuri prăbuşite în vale ale Vârfului Piatra Râioasă, de pe care tocmai am coborât.
Ajungem într-o deschidere lată, în apropierea Sfinxului Dobrogean, pe care nu am reuşit să-l identificăm. În schimb, se deschide o panoramă amplă pe partea de nord a muntelui, de unde putem vedea Dunărea şi chiar Lacul Kahul din Ucraina.
Ajungem în curând în apropierea Vârfului Vraju (335m). Îl vedem în zare, considerându-l ultimul urcuş al zilei, cu toate că nu a fost acesta. Trebuie să ne abatem din potecă din nou pentru a ajunge la vârf. Hotărâm să mai facem o pauză, crezând că de aici va începe coborârea.
Din vârful stâncos ni se oferă o privelişte completă în tur de orizont. Pornind de la nord, în sensul acelor de ceasornic, vom vedea: Localităţile Văcăreni şi Luncaviţa, Vârfurile Piatra Râioasă şi Suluku Mare în planuri apropiate, Vârful Ţuţuiatul (467m, cel mai înalt din Dobrogea), Priopcea (410m), localităţile Carcaliu şi Măcin, Vârful Cheia (260m), comuna şi Lacul Jijila.
Urcarea pe Vârful Vraju
Plecăm de pe vârf întorcându-ne rapid în poteca marcată şi ne continuăm drumul. Ocolim Vârful Vraju şi ieşim într-un drum lat, în coborâre uşoară spre un alt punct vizibil - "La Cruce". Hotârâm să nu mai urcăm până la ea şi ne continuăm coborârea printr-o poiană plină de flori.
Găsim în această poiană informaţii despre traseul tematic Valea Jijiei. Citim că anual, în Culmea Pricopanului, pot fi observate în migraţie până la 10.000 de păsări răpitoare diurne, dar şi alte păsări în drumul lor spre Delta Dunării, Africa sau nordul Europei.
Pentru a cincea oară, şi de data asta ultima, vom urca o scurtă porţiune, unde poteca ne duce printr-o zonă în care vom fi nevoiţi să trecem peste nişte stânci. A fost o porţiune foarte interesantă aici, ne-a plăcut foarte mult.
Ajungem în sfârşit la intersecţia cu traseul marcat cu cruce albastră, ştiind că ăsta e locul pe care îl aşteptam pentru coborârea spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Marcajele banda albastră şi cruce albastră vor merge în paralel, în coborâre, spre stânga. Intersecţia nu este marcată cu vreun stâlp, dar este destul de evidentă.
De aici, ne încadrăm într-o coborâre abruptă, şi cu toate că poate părea un clişeu, ne gândim "ce bine că nu am urcat pe aici !". Coborâm printre stânci şi blocuri de piatră prăbuşite de pe munte, trecând pe lângă întinderi mari de clopoţei dobrogeni înfloriţi.
În aproximativ 30 de minute de la intersecţia cu traseul marcat cu cruce albastră ajungem în locul numit de localnici Fântâna de Leac. Aici există un izvor captat cu apă foarte bună, căruia localnicii îi atribuie unele efecte tămăduitoare. Izvorul a fost amenajat în anul 1945. Pentru această zonă dobrogeană, fără pădure şi aridă, locul are o valoare deosebită.
În cinci minute ajungem la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, în zona de camping, unde vedem câteva băncuţe. De aici, vom merge trecând pe lângă mănăstire, spre carieră şi apoi spre maşină, urmând drumul forestier larg pentru aproximativ 20 de minute.
Ne bucurăm de acest traseu relativ uşor şi de această incursiune în inima Munţilor Măcinului. Traseul a fost cu mult peste aşteptări, diversitatea peisajului şi panoramele cuprinzătoare făcând deliciul acestui traseu.


LACUL IACOBDEAL - TURCOAIA

Citind informaţii despre această zonă şi traseul fiind relativ scurt, ne hotărâm să dam o fugă şi până la Lacul Iacobdeal, aflat la 16 kilometri distanţă, ultimii 5 fiind pe drum forestier.
Este situat în apropierea localități Turcoaia, județul Tulcea, şi este un lac antropic, format într-o veche carieră de granit exploatată în urmă cu zeci de ani. Dinamitarea uneia dintre galerii, a facut ca apa din pânza freatică să inunde locul și astfel s-a creat lacul. Oamenii locului îl denumesc „La fântâna” și spun că nu ar avea mai mult de 20 de m în adâncime și că acoperă zeci de utilaje rămase în urmă, după exploatarea carierei.

Sincer, pe noi ne-au atras câteva poze găsite pe internet, o culoare albastră albastru ireală a apei.
Când am ajuns la faţa locului, după 5 kilometri de drum forestier, găsim o barieră şi lângă, un panou pe care scrie proprietate privată. Ne gândim că acolo trebuie să fie lacul şi urcăm. Dăm de o parcare uriaşă, de foişoare noi construite şi o terasă. În schimb nu e nimeni pe aici. Ce-i drept, am venit într-o zi de miercuri.
Lacul este frumos, nimic de zis, dar în niciun caz albastru-turcoaz cum am văzut pe inetrnet ! Vă las pe voi să apreciaţi dacă merită să veniţi până aici să îl vedeţi.
Asta e o fotografie fără niciun filtru !
La final de zi ne oprim să mâncăm ceva la Popasul Laura, pe care îl găsiţi pe drumul principal, DN22D,  la intersecţia cu drumul ce merge spre Greci.
Am fost plăcut surprinşi de amabilitatea ospătarilor, dar şi de mâncarea bună şi preţurile mici. Ca să nu mai spun că terasa şi restaurantul arată foarte bine. Vă recomand cu drag să vă opriţi aici, dacă aţi ales să mergeţi şi spre Greci sau spre Lacul Iacobdeal.
Noi ne vom întoarce spre Măcin, iar apoi vom lua bacul înapoi spre Brăila şi ne vom întoarce spre casă.
Sper că aţi pus pe listă acest traseu din Munţii Măcinului, căci merită !
Dacă aveţi întrebări sau sugestii nu ezitaţi să le postaţi în secţiunea de comentarii.
Vă mulţumesc pentru vizita pe blog şi vă propun şi alte trasee montane în secţiunea de linkuri de mai jos. Cărări cu soare vă doresc !

iunie, 2020

Harta traseului

Harta traseului

Pe acest blog puteți citi informații și despre alte trasee,
clasificate pe masive și pe dificultatea traseului, astfel:
U - Traseu ușor
M - Traseu mediu
D - Traseu dificil

TRASEE ÎN MUNŢII BAIULUI

TRASEE ÎN BREAZA

TRASEE ÎN MUNŢII BUCEGI

TRASEE ÎN MUNŢII BUZĂULUI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂLIMANI

TRASEE ÎN MUNŢII CĂPĂŢÂNII

TRASEE ÎN MUNŢII CERNEI

TRASEE ÎN MUNŢII CIUCAŞ

TRASEU PE CLĂBUCETUL AZUGII

TRASEU PE CLĂBUCETUL TAURULUI

TRASEE ÎN MUNŢII COZIA

TRASEE ÎN MUNŢII FĂGĂRAŞ
TRASEE ÎN MUNŢII LATORIŢEI

TRASEE ÎN MUNŢII LEAOTA

TRASEE ÎN MUNŢII LOTRULUI

TRASEE ÎN MUNŢII MĂCIN

TRASEE ÎN MUNŢII MEHEDINŢI

M Rotbav - Cetatea Eroilor Heldenburg

TRASEE ÎN MUNŢII POSTĂVARU
U Poiana Braşov - Vanga Mică - Cabana Postăvaru

TRASEE ÎN MUNŢII PIATRA CRAIULUI

TRASEE ÎN MUNŢII RARĂU

Criteriile de clasificare ale traseelor turistice montane sunt:
timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare al turiștilor.

TIMPUL DE MERS se înscrie în fișa tehnică și pe indicatoare și este exprimat în ore.
Timpul mediu estimat și care apare pe indicatoare este un criteriu orientativ, care depinde exclusiv de persoana care va parcurge traseul, cât și de pregătirea fizică.
Începeți cu trasee mai scurte și testați-vă rezistența în teren.

SEZONALITATEA este criteriul conform căruia traseele se împart în trasee de primăvară sau de toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă.
Verificați prognoza meteo înainte de a pleca pe un anumit traseu, deoarece temperatura sau fenomenele meteo pe munte pot fi diferite decât la câmpie.

GRADUL DE DIFICULTATE este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

TRASEE CU GRAD MIC DE DIFICULTATE: durata parcurgerii traseului este între 3-6 ore; diferența de nivel între 300-700 m; efort fizic moderat și care nu necesită o pregătire fizică specială.

TRASEE CU GRAD DE DIFICULTATE MEDIE: durata parcurgerii traseului este între 4-8 ore, diferența de nivel între 800-1000 m; efort fizic susținut  pe unele etape ale traseului; necesită o condiție fizică și orientare bune.

TRASEE CU GRAD MARE DE DIFICULTATE: durata traseului este între 5-9 ore, diferența de nivel parcursă este între 800-1500 m; necesită o bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.

NIVELUL DE ECHIPARE AL TURIŞTILOR este criteriul de bază căruia traseele montane sunt clasificate. Există trasee care nu necesită echipament montan special pentru parcurgerea lui, trasee care necesită echipament de drumeție, cum ar fi niște încălțări destinate drumețiilor montane pe poteci accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, cum ar fi încălțări speciale pasajelor periculoase, cască, mănuși, coarde etc.


Ne-am întâlnit cu ursul pe traseu spre Refugiul Coştila

TRASEU CIRCUIT ÎN MUNŢII BUCEGI Căminul Alpin Buşteni - La Măsurătoarea Urşilor (1310m) - Cimitirul Simbolic (1425m) - Refugiul Coştila (169...